Caravana cu Sănătate, proiect național inițiat de MedLife, a început anul acesta în satele din județele Brașov și Alba, ajungând în localitățile Rupea, Prejmer și Jidvei. Peste 300 de locuitori din aceste comunități au beneficiat de servicii medicale gratuite, printre care consultații de medicină generală, recoltare de analize și investigații EKG.
Următoarea oprire a Caravanei este programată în luna august, în județul Constanța, în localitățile Mihail Kogălniceanu și Cumpăna, unde locuitorii vor beneficia, la rândul lor, de un check-up medical complet și gratuit.
„Pentru mulți oameni din mediul rural, accesul direct la servicii medicale axate pe prevenție rămâne, din păcate, o provocare. Prin proiectul Caravana cu Sănătate, ne-am propus să aducem sprijin real, oferind servicii medicale gratuite în comunitățile care au cea mai mare nevoie.”, a explicat Ina Bădărău – Ilie, Director de Comunicare, Grupul MedLife.
Până în prezent, unitatea mobilă a parcurs mai bine de 6.000 de kilometri și a ajuns la peste 4.000 de persoane din comunități vulnerabile din mediul rural, pacienți cronici, persoane afectate de pandemia de COVID-19, precum și refugiați din Ucraina.

