Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se vor putea pensiona la 65 de ani, conform unei Ordonanţe de Urgenţă (nr. 23 din 2014) de completare şi modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, anunţă Ministerul Sănătăţii.
”Scăderea vârstei de pensionare riscă diminuarea periculoasă a numărului de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali angajaţi în unităţile sanitare publice, instituţii care se confruntă deja cu un deficit major de personal de specialitate. Prin această Ordonanţă de Guvern, am ţinut astfel cont atât de nevoile sistemului de sănătate, cât mai ales de dorinţa de a rămâne în activitate a celor 4.000 de asistente medicale care puteau fi afectate de scăderea vârstei de pensionare”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Prin Legea 53/2014 pentru aprobarea OUG 144/2008 au fost abrogate prevederile în baza cărora membrii acestei categorii profesionale se pensionau la 65 de ani, indiferent de sex. Urmare a acestei modificări legislative, din punct de vedere al pensionării, asistentele medicale au intrat sub incidenţa prevederilor din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât acestea trebuiau să se pensioneze înainte de 65 de ani.
Prin intermediul noii Ordonanţe, prin derogare de la articolul 56 din Codul Muncii, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se vor pensiona la vârsta de 65 de ani, în condiţiile legii.