Au început înscrierile pentru bursele acordate de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie

0

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriție acordă cea de-a doua serie a burselor de cercetare, fondurile de 36.000 de euro fiind destinate finanțării proiectelor de cercetare pe tema efectelor consumului moderat de bere asupra sănătății.

Lansarea oficială a celei de-a doua ediții a burselor a avut loc în Oradea, caravana Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie urmând să se oprească la Sibiu și Târgu Mureș pentru a discuta cu tinerii cercetători.

Bursele de cercetare sunt adresate studenților în an terminal la orice specializare de natură științifică, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi, principala condiție fiind ca aceştia să aparțină unor centre de învățamânt superior sau centre de cercetare din România. Studenţii la medicină pot aplica începând cu anul patru. Fiecare aplicant trebuie să beneficieze de un coordonator de proiect care să aparţină unei instituţii de învăţământ superior sau centru de cercetare din România şi care să fie cel puţin asistent universitar sau cercetător ştiinţific.

“Sunt încântată că putem anunţa începerea perioadei de înscriere pentru cea de-a doua serie de burse de cercetare pe care o acordăm. Am pornit la drum în speranţa că vom aduce în atenţia cercetătorilor români o temă interesantă de studiu – efectele consumului moderat de bere asupra organismului uman, acordându-le, totodată, şansa de a-şi pune în practică cunoştinţele teoretice. Aşteptăm cu interes noile proiecte, primele constituind o surpriză foarte plăcută, şi sper ca de la an la an să avem din ce în ce mai multe înscrieri interesante”, declară Dr. Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Perioada de depunere a aplicaţiilor pentru obţinerea burselor este până la finalul lunii ianuarie 2013, iar evaluarea proiectelor se va face până la sfârșitul lui februarie 2013. Mai multe detalii legate de criteriile de eligibilitate, dar și de modalitățile de înscriere pot fi consultate pe site-ul oficial al Centrului de Bere, Sănătate și Nutriție – http://www.beresanatatenutritie.ro/. Proiectele se vor depune în variantă electronică, pe e-mail, la adresa: centru@beresanatatenutritie.ro. Comitetul de evaluare va fi alcătuit din specialiști care aparţin domeniilor: tehologii alimentare, nutriție, medicină, cercetare.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.