Bulgaria a alocat peste 1 milion de euro pentru vaccinarea împotriva HPV

0

Bulgaria este cel de-al 22-lea stat din Europa care a introdus, de la 1 octombrie 2012, vaccinarea împotriva cancerului de col uterin pentru fetele de 12 ani, potrivit unui anunț făcut de Ministrul Sănătății din Bulgaria, Desislava Atanasova, în cadrul celei de-a șasea Întâlniri Naționale cu privire la proiectul „Inițiativa pentru Sănătate și Profilaxia Vaccinului”, se arată într-un comunicat de presă al Coaliției de Prevenire a Cancerului de Col Uterin în România care atrage atenția asupra faptului că țara noastră se află printre ultimele din UE în care încă nu s-a implementat un program național de vaccinare împotriva HPV. Guvernul bulgar a alocat peste 1 milion de euro (2 milioane BGN) la Fondurile Naționale de Sănătate pentru vaccinare.

În Bulgaria, o femeie moare în fiecare zi din cauza cancerului de col uterin, în timp ce, în România, numărul este de șase ori mai mare.

“Este momentul să înțelegem care sunt costurile amânării măsurilor de prevenție și al dezinformării. Și, când este vorba de cancerul de col uterin, costurile se măsoară uneori în moarte. Este nevoie de educație sexuală, de informarea corectă și susținută a părinților și a educatorilor în ceea ce privește prevenția, este nevoie de vaccinare și screening. Deocamdata se poate începe vaccinarea la solicitarea părinților, ca prim pas pentru o campanie națională. Țările europene, cele din Nordul Americii, din Australia, au înțeles beneficiile prevenției și responsabilitatea asupra protejării  fetelor de acest imens risc. Acum există suficientă experiență cu acest vaccin, sunt dovedite beneficiile, siguranța și nevoia vaccinării. Este momentul să aducem această șansă și la noi”, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, Președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.

În Bulgaria, vaccinul, care este gratuit și va fi administrat de către medicii de familie, nu este obligatoriu, însă este recomandat de către specialiști și realizat doar cu acordul părinților.

Potrivit Ministrului Sănătății din Bulgaria, finanțarea vaccinului în cadrul programului național pentru profilaxia primară a acestui tip de cancer este garantată până la finalul anului. Fondurile pentru aceste vaccinuri vor fi alocate de asemenea și în bugetul pentru anul viitor, a mai precizat Desislava Atanasova.

„Odată cu începerea noului an și a noului buget sperăm ca toate detaliile suplimentare să fie disponibile și ca toți medicii să poată administra vaccinul fetelor de 12 ani care doresc să se vaccineze”, a adăugat Atanasova. „Lucrăm foarte bine cu municipalitățile și școlile, astfel încât există informații cu privire la vaccin și la ce fel de consimțământ trebuie să își dea părinții”, a mai spus ministrul.

Potrivit lui Angel Kunchev, inspector sanitar de stat, faptul că în lume au fost administrate deja mai mult de 80 de milioane de doze dovedește că nu sunt înregistrate efecte secundare; dimpotrivă, că vaccinul este foarte bun și eficient. Vaccinul asigură protecția împotriva cancerului de col uterin în proporție de 96%.

Lyubomir Kirov, medic și președinte al Asociației Medicilor Generaliști din Bulgaria, este sceptic cu privire la implementarea programului de vaccinare în proporție de 100%, dat fiind că timpul este extrem de scurt, iar banii nu sunt suficienți pentru toate fetele de 12 ani, care sunt peste 30.000 în Bulgaria. Pentru a convinge părinții de beneficiile acestui vaccin, autoritățile vor demara o vastă campanie de informare, după cum susține presa bulgară. Vârsta recomandată pentru vaccin este între 12 și 14 ani sau înainte ca persoana respectivă să își înceapă viața sexuală. Vaccinarea pentru fetele de 12 ani va fi gratuită, însă, pentru cele cu vârste mai mari, va trebui plătită de părinți.

Cancerul de col uterin este a doua boală ca incidență în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani în Bulgaria. În prezent, vaccinarea împotriva acestei boli se face în trei doze, prețul în farmacii fiind de aproape 77 de euro per doză.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.