Marea majoritate a pacienţilor cu cancer de colon ar putea fi salvaţi dacă s-ar prezenta la medic încă de la primele simptome, se arată într-un comunicat de presă al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) și Ligii Române de Cancer.
“Oamenii evită să meargă la medic pentru că le este jenă sau frică. Statistic, la nivel mondial, 93 din 100 de persoane pot fi salvate dacă sunt diagnosticate precoce, prin control periodic! Din păcate, rușinea îi impiedică pe cei care prezintă primele simptome să apeleze la medic”, a declarat Cezar Irimia, Președintele FABC.
Luna martie este Luna Internaționala de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros, ocazie cu care FABC și Liga Română de Cancer au organizat o serie de acțiuni menite să atragă atenția asupra acestui tip de cancer și a simptomelor sale.
Conform celor mai recente date Globocan 2012, cancerul intestinului gros a urcat pe locul al II-lea în randul celor mai frecvente forme de cancer, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, în țara noastră. 10256 de români au fost diagnosticați în 2012 cu această formă de cancer, iar 5675 de persoane au pierdut lupta cu boala.
Cele mai frecvente simptome ale cancerului intestinului gros includ: scaun cu sânge, modificarea tranzitului intestinal, dureri sau crampe abdominale, anemie fără explicație, pierdere inexplicabilă în greutate. Cancerul intestinului gros este diagnosticat cel mai frecvent la persoane de peste 50 de ani. De aceea, este recomandat ca toți cei care manifestă simptome ce pot indica un posibil cancer să se prezinte imediat la medic.
România se alătură pentru al treilea an consecutiv acțiunilor ce marchează Luna Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros. Campania organizată în acest an include promovare outdoor în București, Iași, Brașov și Cluj, precum și pe autobuzele RATB. Un spot de informare va fi difuzat în luna martie pe Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Iași și Radio București. Pe 30 martie, în Pacul Tineretului din Capitală va fi organizat un eveniment pentru creşterea gradului de conştientizare asupra acestei afecţiuni.
Înfiinţată în 2005, FABC numără peste 35.000 de membri în întreaga ţară, fiind formată din 16 asociaţii locale care activează pentru respectarea drepturilor pacienţilor cu cancer. Liga Română de Cancer este o asociaţie neguvernamentală, care activează pentru reducerea incidenţei şi mortalităţii cauzate de cancer.