Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi viceministrul chinez al Sănătății, MA Xiaowei, au semnat un acord de cooperare în domeniul sănătăţii şi al știinţelor Medicale între Ministerul Sănătăţii din România şi Comisia Naţională de Sănătate şi Planificare Familială din Republica Populară Chineză.
Cooperarea vizează asistenţa medicală primară, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, medicina tradiţională, ştiinţele medicale şi învăţământul medical, sănătatea mamei şi copilului.
Nicolae Bănicioiu a prezentat omologului chinez unul dintre cele mai importante proiecte ale MS din acest an, dezvoltarea reţelei de radioterapie.
“Ştiu că Republica Populară Chineză este unul dintre cei mai importanţi producători de dispozitive medicale în domeniul radioterapiei. La sfârşitul acestui an, Ministerul Sănătăţii din România va demara, cu fonduri de la Banca Mondială, cel mai important proiect de dezvoltare a reţelei de radioterapie şi vă invit să investiţi în acest domeniu”, a spus Ministrul Sănătății.
Nicolae Bănicioiu și viceministrul chinez au discutat și despre demararea unui program de schimb de experţi în domeniul Sănătăţii între cele două ţări.
În perioada 26-28 iunie 2014, delegaţia chineză a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca şi a avut o întâlnire cu preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, dna. Rodica Nassar.