Guvernul României a aprobat organizarea unui compartiment de integritate în cadrul Ministerului Sănătății care va avea drept scop identificarea şi combaterea fraudelor din sistemul de sănătate românesc. Experţii care vor activa în această nouă structură fac parte dintre specialiştii în audit şi control din cadrul ministerului şi vor avea competenţe în verificarea achiziţiilor publice realizate în sistem, a externalizărilor şi în a altor aspecte din zona plăţilor informale, se arată în cadrul unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
“Încă de anul trecut avem în vedere organizarea unui astfel de compartiment. În Sănătate, este nevoie de constituirea unui grup de experţi pe probleme legate de corupţie şi fraudare a achiziţiilor publice”, a declarat ministrul CSEKE Attila.
Potrivit Ministrului Sănătății, Attila Cseke, pentru susținerea acestui demers a fost întocmit un proiect cu finanţare din fonduri structurale, în valoare de trei milioane de euro care se află în prezent pe circuitul de avizare. Proiectul, cu titlul “Buna guvernare prin integritate şi responsabilitate în sistemul de sănătate”, își propune crearea unei reţele naţionale cu reprezentanţi în fiecare direcţie de sănătate publică pentru identificarea şi combaterea fraudelor din sistemul de sănătate românesc.