Concursul de rezidențiat, pe 25 noiembrie

0

 

 

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi a discutat cu reprezentanţii Universităţilor de Medicină şi Farmacie condiţiile în care se va organiza anul acesta concursul de intrare în Rezidenţiat. S-a stabilit că acesta va avea loc duminică, pe 25 noiembrie și se va desfășura descentralizat, ca și anul trecut, în șase centre universitare din țară, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului. Concursul de rezidențiat pe post va fi organizat și pentru spitalele clinice, nu doar pentru spitalele mici, iar numărul posturilor scoase la concurs va ține cont de dinamica de personal.
Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Timişoara şi Craiova sunt orașele unde se va organiza concursul de rezidențiat, pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza aceleiaşi bibliografii şi tematici. Conform discuţiilor, fiecărui centru universitar îi vor fi arondate şi judeţele pentru care se organizează rezidenţiat pe post.

“Noutatea din acest an este aceea că vom organiza concurs de rezidenţiat pe post şi pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară. De asemenea, numărul posturilor scose la concurs nu se va mai stabili aleatoriu, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă”, a declarat Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.

Detaliile privind numărul locurilor, al posturilor scoase la concurs, precum şi perioada de înscriere sau condiţiile care trebuie îndeplinite pentru înscrierea în concurs vor fi publicate în prima parte a lunii octombrie, pe pagina oficială de web www.rezidentiatinfo.ro.

 

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.