Ediția a șaptea a Congresului Național de Medicina Familiei va avea loc în perioada 13-16 septembrie, la Timișoara, tematica centrală a discuțiilor și prezentărilor fiind “Medicina de Familie – esența practicii medicale moderne”.
Evenimentul va cuprinde comunicări orale, workshop-uri, prezentări poster, expoziție medicală specializată, conferințe și simpozioane de firmă, urmărind să ofere o perspectivă interdisciplinară, necesară evoluției specialității. Printre temele care vor fi abordate în cadrul secțiunilor Congresului se numără: Modele de sistem sanitar în țările Europei, Ghiduri și protocoale terapeutice, Formare medicală continuă, Legislație medicală – malpraxis, precum și subiecte din diverse specialități medicale.
Congresul este organizat de Societatea Națională de Medicina Familiei, Colegiul Medicilor din România și Societatea Timiș de Medicina Familiei.
„Tema congresului <<Medicina de Familie – esența practicii medicale moderne>>, reunește la Timișoara specialiști de elită, atât medici de familie cât și colegi din celelalte specialități. Dorim, de aceea, ca acest Congres să fie caracterizat de o atmosferă de dialog interactiv și de o înaltă ținută științifică, în care să se contureze clar imaginea specialității de Medicina Familiei în cadrul științelor medicale”, a spus Dr. Claudia Iftode, Președinte al Societății Timiș de Medicina Familiei.
Pe data de 13 septembrie vor avea loc Atelierele pre-Congres, susținute în cadrul Hotelului Timișoara, locația evenimentului. Printre temele workshop-urilor se numără: Limite in abordarea urgentelor medico-chirurgicale in cabinetul medicului de familie, Alternative de realizare si completare a Programului National de Imunizari, Ecografia generala in practica medicilor de familie. Actualitati si perspective, Afectiunile psihiatrice in cabinetul medicului de familie, De la trauma la mecanisme de protectie in cancer. Participarea la ateliere se va realiza in baza taxei de inregistrare la Congres, iar înscrierea participanților se va face conform principiului “primul venit, primul servit”, la adresa registration@congresmf.ro.