Începând cu luna ianuarie, Jacopo Murzi este noul Managing Director al companiei farmaceutice Janssen România. Anterior venirii sale la conducerea filialei din România, Jacopo Murzi a ocupat poziția de Director de Vânzări și Marketing al biroului din Polonia, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Jacopo Murzi a absolvit Universitatea Politehnică din Milano și este licențiat MBA în cadrul Școlii de Management a Universității Bocconi. Noul director al Janssen România s-a alăturat companiei în anul 2005, când a ocupat funcția de New Business Development Manager în Italia.
În Polonia, compania a devenit lider de piață din punctul de vedere al fidelității pacienților față de produsele și serviciile din portofoliul său, datorită abordării strategice și proiectelor coordonate de Jacopo Murzi din poziția de Director de Vânzări și Marketing.
„În 2014, principalul obiectiv al companiei Janssen în România este acela de a oferi acces pacienților români la portofoliul său de tratamente inovatoare, care pot conduce la creșterea ratei de vindecare, prelungirea duratei de viață, precum și la diminuarea perioadelor de spitalizare. În prezent, accesul la medicamentele noi este foarte scăzut comparativ cu cel din alte state din Uniunea Europeană. Obiectivul acesta face parte dintr-o strategie mai amplă, care prevede identificarea de noi modalități menite să conducă la dezvoltarea unui sistem de finanțare sustenabil al sistemului de sănătate din România. În felul acesta pacienții români ar putea beneficia de condiții mai bune de tratament”, afirmă Jacopo Murzi.
Două dintre direcțiile principale ale mandatului său la conducerea Janssen vizează consolidarea reputației companiei în industria farmaceutică, prin corectitudine si transparența inițiativelor, precum și dezvoltarea statutului de bun angajator pe piața muncii din România.
„La nivel operațional, ne dorim să continuăm creșterea companiei prin extinderea și actualizarea permanentă a portofoliului de produse, dar și să contribuim la programe educaționale ce vizează diverse teme medicale și arii terapeutice. Programele pe care le vom iniția în acest sens reflectă angajamentul și preocuparea Janssen la nivel global, și anume aceea de a fi aproape de membrii comunității căreia aparținem la rândul nostru, prin acțiuni de responsabilitate socială și susținerea cauzelor umanitare”, spune Jacopo Murzi.
Anterior, funcția de Managing Director al companiei farmaceutice Janssen România a fost deținută de către Makis Papataxiarchis.