Până pe 10 octombrie, CNAS va publica pe site lista laboratoarelor unde pacienții care vor beneficia de noul tratament fără interferon își pot realiza gratuit investigațiile necesare pentru întocmirea dosarului de aprobare, se arată într-un comunicat CNAS. Prescrierea tratamentului şi monitorizarea pacientului se va face de către medici de specialitate din următoarele nouă centre: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Oradea, iar dosarul va fi depus la casa de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală medicul de specialitate.
Pe 1 octombrie, CNAS a semnat contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C şi cirozei hepatice C, de care vor beneficia pacienții cu stadiul de fibroză F4. Comisiile consultative de specialitate ale Ministerului Sănătăţii urmează să elaboreze criteriile de includere în tratament.