Datoriile de sute de milioane de euro ale sistemului sanitar vor fi plătite până la finalul 2014

0

Datoria față de producătorii și furnizorii de medicamente a sistemului sanitar românesc se ridică la sute de milioane de euro, a afirmat Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, într-o emisiune televizată, menționând că, după discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI) va face publică suma exactă.

“Am fixat un termen la nivelul Guvernului și sperăm ca până la finalul anului să plătim peste 75% din datoriile acumulate, urmând ca în 2014 să achităm și cei 25%. Am avut întâlniri cu asociații ale producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de medicamente și am găsit înțelegere pentru realizarea unei etapizări a plății care să ne ajute ca de anul viitor să intrăm în grafic și să plătim în termen de 60 de zile de la facturare”, a spus Ministrul Sănătății.

Iarna viitoare ne-am putea vaccina antigripal cu un produs Cantacuzino

Eugen Nicolăescu a afirmat că, în prezent, construcția de la Institutul Cantacuzino din Capitală nu răspunde cerințelor Agenției Naționale a Medicamentului, însă a adăugat că se caută soluții tehnice pentru rezolvarea acestei probleme. „Vreau ca de anul acesta să funcționeze pentru că este mult mai ieftin să avem vaccin antigripal produs în România decât să cumpărăm din străinătate”, a menționat Ministrul Sănătății.

Rezidenții vor avea 1050 de lei pe lună

Salariul medicilor rezidenți va crește de la 900-950 de lei la 1050 de lei începând din februarie, a mai spus Eugen Nicolăescu. Ministrul a mai subliniat încă o dată că nu va interzice medicilor să lucreze atât în spitale de stat, cât și în mediul privat, așa cum s-a interpretat eronat în ultimele zile. „Din sectorul public pleacă medici și asistente pe capete. În partea defavorizată a țării nici nu mai avem medici. Vom încerca să facem acel sistem informațional să meargă, să avem situația mai bine sub control și să facem o serie de reguli, însă măsura aplicată vizavi de acest subiect trebuie bine cumpănită. Vor fi luate în calcul diverse idei, va fi un dialog”, a explicat Eugen Nicolăescu. În ceea ce privește readucerea la stat a unor spitale care aparțin în prezent autorităților regionale, Ministrul Sănătății a subliniat că nu s-a luat o hotărâre în acest sens și că mai este încă nevoie de discuții și de analizare a situației pentru a se trece la o decizie fermă.

Datele colectate în urma “analizelor gratuite” s-au pierdut

Datele colectate prin Programul Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației, inițiat de Eugen Nicolăescu în mandatul trecut (2005-2008), nu mai sunt de găsit la Minister, a afirmat acesta. Ministrul a menționat că intenționează să le recupereze, să le centralizeze și să facă publice rezultatele.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.