Depresia, subdiagnosticată în România

0

 

 

Depresia este în continuare subdiagnosticată în România, a spus prof. dr. Mirela Manea, în cadrul conferinței „Impactul sindromului depresiv asupra pacientului și asupra societății” (23-24 mai) la care au participat peste 330 de medici, farmaciști, asistenți, psihologi. Insomnia și oboseala frecventă sunt simptomele cel mai des întâlnite. Pacienții îi prezintă medicului de familie problemele cele mai grave care îi supără și au convingerea că acestea sunt boli în sine, nu simptome ale unor tulburări de ordin psihic, a afirmat prof. Manea. Identificarea corectă a afecțiunii de către medicul de familie și trimiterea pacientului către psihiatru scutește timp și bani cu investigații speciale pentru alte boli.

Printre simptomele care, dacă ar fi corelate, ar putea ridica suspiciunea medicului de familie de depresie, se numără: dispoziție depresivă, lipsa interesului și a plăcerii, insomnii, oboseală precoce, modificarea apetitului creșterea sau scăderea poftei de mancare, cefalee, furnicături, senzație de sufocare și nod în gât, manifestări gastrointestinale.

 

Orice boală este un factor de risc pentru depresie

 

Prevalenţa tulburării afective la pacienţii cu afecţiuni medicale este de două ori mai mare decât în populaţia generală, prezența unei boli fiind un factor de risc în sine pentru depresie, a subliniat prof. dr. Florin Tudose în prezentarea susținută în cadrul conferinței. Printre tipurile de medicaţie care pot provoca  depresie se află analgezicele, antihipertensivele, antineoplasticele, tuberculostaticele, antibioticele, corticosteroizii, digitalicele, sedativele, interferonul.

Înţelegerea naturii depresiei şi cunoașterea factorilor de risc permit o limitare a impactului bolii, a spus prof. Tudose. De asemenea, educarea populaţiei şi a medicului de medicină generală în scopul recunoaşterii şi diagnosticării timpurii a depresiei, utilizarea conjugată a psihoterapiei şi farmacoterapiei, continuarea tratamentului pentru o perioadă suficient de lungă şi în doze corespunzătoare pentru a preveni recăderile se află printre soluțiile legate de gestionarea depresiei asociate unei alte afecțiuni.

Până la 25% dintre reacţiile adverse la medicamente sunt cauzate de interacţiunile medicamentoase, de aceea cele cu relevanţă clinică trebuie cunoscute şi înţelese. De la antidepresivele vechi de peste o jumătate de secol, la clasele cele mai recent intrate în uz, toate medicamentele antidepresive au potenţialul de a interacţiona cu alte medicamente, cu posibilitatea de a declanşa efecte adverse grave, a explicat dr. farm Robert Ancuceanu. Cel mai important principiu care trebuie avut în vedere la o eventuală asociere între ele a antidepresivelor este evitarea asocierii a două antidepresive care influenţează sistemul serotoninergic din cauza riscului de sindrom serotoninergic, a spus acesta.

 

OMS : În 2020, depresia va fi a doua cauză de dizabilitate

 

În 2013, România avea 39 de spitale de psihiatrie (acuți și cronici), 75 de secții de psihiatrie în spitale generale, 20 de centre de zi pentru adulți și 14 pentru copii; de asemenea, 42 de centre de sănătate mintală pentru adulţi, 29 pentru copii şi şase pentru aduţi şi copii, patru spitale de psihiatrie de înaltă securitate şi peste 150 de cabinete de psihiatrie. Pașii următori în strategia de sănătate mintală ar trebui să fie: intervenția multidisciplinară, dezinstitutionalizarea graduală a pacienților cronici și accentul pe activitatea de prevenție (screening, educație pentru sănătatea mintală), a spus prof. dr. Iuliana Dobrescu.

La nivel global, depresia reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ce afectează starea de sănătate, generând scăderea productivității și a capacității de lucru, izolare și chiar pierderea dorinței de a trăi. În prezent, depresia majoră este a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecțiunile cardiovasculare.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.