Diferența între creierul masculin și feminin ar putea explica de ce scleroza multiplă afectează mai multe femei

0

O diferență cheie între creierul feminin și cel masculin ar putea explica de ce mai multe femei se îmbolnăvesc de scleroză multiplă decât bărbații, potrivit unui studiu publicat în Journal of Clinical Investigation. În prezent, de patru ori mai multe femei sunt diagnosticate cu scleroză multiplă.

Cercetătorii de la Washington University School of Medicine, Statele Unite au descoperit în creierul șoarecilor de laborator femele și al femeilor decedate cu scleroză multiplă cantități mai mari ale proteinei S1PR2 decât în cazul bărbaților.

“Am fost foarte mulțumiți să găsim molecula pentru că eram în căutarea unei ținte pentru tratament care să nu implice afectarea celulelor imunitare”, a spus prof Robyn Klein din cadrul Washington University School of Medicine, adăugând, însă, că nu s-a stabilit de ce nivelul de S1PR2 este mai ridicat la femeile cu scleroză multiplă, în condițiile în care estrogenul nu are „nici un rol acut”.  Aceste descoperiri vor fi supuse unor teste clinice pe parcursul următorilor ani.

Dr Emma Gray, din partea Societății pentru Scleroza Multiplă a menționat: “Încă nu înțelegem de ce scleroza multiplă afectează mai multe femei decât bărbați, iar această necunoscută i-a intrigat pe oamenii de știință timp de mulți ani. Teoriile precedente ar fi sugerat că este vorba de influența hormonilor sau a unor factori genetici, iar acest studiu explorează tocmai un astfel de factor genetic, oferind detali în plus”. Activitatea codificării genetice pentru S1PR2 a fost asociată cu gravitatea afecțiunii la șobolani, potrivit studiului.

În România, numărul persoanelor afectate de scleroză multiplă se estimează a fi între 8.000-10.000. Cea mai mare problemă în ţara noastră este accesul la tratament, pacienţii diagnosticaţi fiind plasaţi pe liste de aşteptare în condițiile în care tratamentul costă aproximativ 15.000 de euro pe an. Doar 20% dintre pacienţii cu scleroza multiplă primesc în prezent tratament din partea statului.

Scleroza multiplă este o boală autoimună, o afecţiune cronică a sistemului nervos central care afectează nervii din creier și coloana vertebrală ceea ce generează probleme în ceea ce privește mișcarea mușchilor, echilibru și vedere. Debutul bolii are loc în majoritatea cazurilor între 20 – 40 de ani, fiind cea mai invalidantă boală a adultului tânăr.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.