Piaţa locală de medicamente a crescut în cel de-al doilea trimestru al anului curent cu 4,4%, până la 2,77 miliarde de lei (la preţ de distribuţie). Exprimată în euro, valoarea pieţei farmaceutice s-a redus cu 2,5% faţă de același interval al anului trecut, arată raportul companiei de cercetare şi analize de piață Cegedim România.
În perioada aprilie-iunie 2012, valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi s-a ridicat la 2,77 miliarde de lei (626,5 mil. euro), reprezentând un avans de 4,4% comparativ cu perioada similară din 2011.
„Reducerea serioasă a creşterii pieţei în lei, dublată de uşoara scădere în volum, arata primul impact semnificativ al măsurilor de implementare a taxei clawback: accentul este deplasat forţat dinspre vânzări către profitabilitate pentru majoritatea companiilor. Chiar dacă, pe termen scurt, se va reuşi temperarea dezechilibrului bugetar, problemele privind disponibilitatea şi accesibilitatea multor medicamente vor continua să se agraveze, atât din cauza suprataxării, cât şi din cauza deteriorării cursului de schimb”, a declarat Petru Crăciun, director general al Cegedim România.
Retailul, cu segmentele Rx (medicamente eliberate pe bază de reţeta medicală) şi OTC (soluţii terapeutice eliberate fără reţetă), a înregistrat în perioada aprilie-iunie o valoare de 2,38 miliarde de lei (538,5 mil. euro), în creştere cu 3,8%. Rx-urile au atins în intervalul aprilie-iunie 2012 o valoare de 2 miliarde de lei (453,2 mil. euro), în creştere cu 3,2%, iar OTC-urile au avansat cu 7%, până la 0,38 miliarde de lei (85,3 mil. euro).
În perioada ianuarie-iunie 2012, piaţa farma a atins valoarea de 5,7 miliarde de lei (1,3 mld. euro), înregistrând astfel o creştere de 12,6% faţă de perioadă corespunzătoare a anului precedent. Canalul „retail” a ajuns la o valoare de 4,9 miliarde de lei (1,1 mld. euro), în creştere cu 10,7%. Rx-urile au înregistrat o creştere de 9,6%, până la 4,1 miliarde de lei (940 mil. euro), în timp ce OTC-urile au avansat cu 16,7%, până la 810 milioane de lei (184,7 mil. euro). Segmentul de spital a reprezentat cea mai mare creştere, de 26,5%, până la 766,3 milioane de lei (174,6 mil. euro).
Creștere de aproape 17% a pieței în ultimele 12 luni
În ceea ce priveşte ultimele 12 luni (iulie 2011-iunie 2012), valoarea totală a pieţei farmaceutice a fost de 11,5 miliarde de lei (2,63 mld. euro), în creştere cu 16,9% comparativ cu perioadă corespunzătoare a anului anterior (iulie 2010-iunie 2011).
„Pe segmente, ratele de creştere în lei au fost de 12,4% pentru Rx în farmacii, 22% pentru OTC şi 40,4% pentru spitale. Creşterea peste media pieţei pentru spital se explica atât prin transferul unor produse din programele naţionale de sănătate, cât şi prin combinaţia dintre nivelul ridicat al nevoilor în spital şi creditarea masivă dinspre companii, iar creşterea OTC semnalează o revenire relativă a puterii de cumpărare în raport cu perioada 2009-2010″, potrivit Cegedim.
În ultimele 12 luni, creşteri ale volumelor peste media pieţei au fost înregistrate pe segmentul medicamentelor destinate sistemului musculo-scheletal (20,1%), cardiovascular (16,2%) şi digestiv şi metabolism (15,6%).
Sanofi, lider de piață
Topul corporaţiilor farmaceutice prezente pe piaţa locală este condus de Sanofi, cu vânzări de 949,7 milioane de lei în ultimele 12 luni. Pe locul al doilea se afla Roche, cu vânzări de 907 milioane de lei, urmată de Novartis, care a înregistrat în perioada respectivă vânzări de 751,5 milioane de lei.
Cum se va finaliza 2012
Prognoza la nivelul anului 2012 rămâne de creştere cu 8,9% în lei, însă aceasta poate fi infirmată cu destulă uşurinţă în ambele sensuri: fie o creştere mai mare, datorită nevoilor ridicate de tratament, fie o creştere redusă sau scădere pe fondul volatilităţii şi incertitudinilor de pe piaţă, a afirmat Petru Crăciun, potrivit comunicatului de presă al Cegedim. În 2011, piaţa farmaceutică a crescut cu 12,4%, valoarea acesteia ajungând la 10,82 miliarde de lei (2,55 mld. euro), la preţ de distribuţie.