Dispozitiv care măsoară glicemia din lacrimi

0

Cercetătorii au dezvoltat și testat în laborator un dispozitiv bazat pe senzori electrochimici care poate măsura nivelul de zahăr din sânge analizând lacrimile în locul picăturilor de sânge – descoperire care i-ar putea face pe cei 350 de milioane de pacienți de diabet care trăiesc astăzi la nivel mondial să nu mai treacă prin disconfortul zilnic de a-și înțepa degetele pentru a-și testa glicemia prin metodele tradiționale, arată studiul publicat în jurnalul Analytical Chemistry. Metodele folosite în prezent pentru măsurarea glicemiei ar putea fi considerate suficient de dureroase de către pacienți pentru a descuraja testarea în mod regulat, au explicat oamenii de știință. Testele de laborator, realizate pe iepuri, au indicat faptul că nivelul de glucoză din lacrimi îl reflectă pe cel din sânge. Astfel, se poate măsura glucoza din lacrimi de mai multe ori pe zi pentru a monitoriza schimbările la nivelul sângelui fără durerea asociată folosirii repetate a metodelor invazive, au spus cercetătorii implicați în studiu. Aproximativ 5% din populația lumii suferă de diabet, o problemă de sănătate publică aflată într-o evoluție rapidă din cauza creșterii obezității la nivel mondial, ceea ce face ca riscul dezvoltării diabetului de tip 2 să fie tot mai mare.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.