Grupul Dona a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 230 milioane euro și o dublare a profitului față de anul precedent; de asemenea, și-a extins rețeaua de farmacii, depășind pragul de 300 de unități, dintre care 16 în sistem franciză, potrivit unui comunicat de presă.
Suma totală a investițiilor realizate în 2017 s-a ridicat la valoarea de cinci milioane euro, alocate pentru finalizarea construcției depozitului de medicamente Dona.Logistică, pentru achiziția de licențe și reamenajări de farmacii în conformitate cu noua identitate vizuală Dona.
„În următorii ani, Grupul Dona își va continua dezvoltarea accelerată, atât în distribuția de medicamente, cât și în retail, prin achiziții și parteneriate în franciză Farmacia Dona.
Există destul potențial de creștere a afacerii noastre și păstrăm o atitudine colegială în piață, suntem deschiși la colaborarea cu ceilalți distribuitori, chiar dacă au lanțuri de farmacii care par concurente și vom instrui în continuare studenți și farmaciști. Invităm continuu și alți antreprenori români la o colaborare mai strânsă sub brandul Dona, iar rezultatele peste așteptări ale companiilor care au intrat în franciza Farmacia Dona sunt un combustibil foarte bun pentru motorul nostru. Schimbările organizaționale din ultimii doi ani, datorate apariției francizaților și provocărilor generate de creșterea logistică rapidă ne ambiționează să dezvoltăm o echipă performantă cu care continuăm să rămânem un laborator de inovație în piețele noastre, în același timp cu menținerea eficienței operaționale la nivel de top”, a spus dr. Eugen Banciu, Președintele Grupului de firme Dona.
Pentru 2018, reprezentanții companiei își propun creșterea cu 21,5% a cifrei de afaceri, susținută în special de dezvoltarea activității de distribuție și a rețelei de farmacii care operează sub brandul „Dona”. Bugetul de investiții pentru anul acesta este de patru milioane de euro.
„În 2018, ne vom consolida prezența în țară prin deschiderea de unități noi, în special în orașele mici și medii, acolo unde este încă neacoperită nevoia de servicii farmaceutice. Planurile noastre prevăd depășirea nivelului de 330 de unități. De asemenea, vom continua să investim în traininguri și cursuri de dezvoltare profesională și personală pentru angajații noștri, mai ales pentru personalul din farmacii”, a explicat Mihaela Ungureanu, Directorul General al SIEPCOFAR S.A.
Distribuția de medicamente este de asemenea un pilon important de creștere pentru Grupul Dona. Depozitul Dona.Logistică. acoperă întreaga activitate logistică a Grupului Dona, dar se adresează și altor entități precum farmaciile independente, farmaciile din alte lanțuri farmaceutice sau de stat. În prezent, Dona.Logistică colaborează deja cu mai bine de 300 de clienți. Cu o suprafaţă totală de peste 8.000 mp destinaţi atât spaţiului de depozitare, cât şi birourilor, precum și o capacitate de stocare de 8.000 de paleți, depozitul de medicamente situat în localitatea Chitila este unul dintre cele mai mari din România.