Dr. Victor Clătici:“Afecţiunile dermatologice sau venerologice constituie importanţi factori favorizanţi pentru apariţia escarelor”

0

Tratamentul escarelor necesită expertiza mai multor cadre medicale – medici, asistente, dar şi implicarea familiei. Din echipa de specialişti un aport esenţial îl are medicul dermatolog, fiind cel care poate identifica din timp dacă pacientul este predispus la escare. Medicul dermatolog are astfel un rol activ atât în diagnosticul şi tratamentul complex al escarelor cât şi un rol în activitatea de prevenţie.

Medicul dermatolog este parte activă a echipei multidisciplinare de acordare a asistenţei medicale de specialitate şi este printre primii specialişti chemaţi să acorde asistenţă medicală unui pacient cu escare. De ce? Pentru că există o prezenţă ,,accesibilă,, a escarelor pentru examenul clinic obiectiv”, explică dr. Victor Clătici, Medic primar dermatolog, Clinica de Dermatologie şi Alergologie, Spitalul Universitar de Urgenţă ELIAS.

„Pe de altă parte, o serie de afecţiuni dermatologice sau venerologice constituie

importanţi factori favorizanţi pentru apariţia escarelor. Astfel, psoriazisul sever asociat cu artropatie importantă şi reducerea capacităţii de mobilizare, pemfigusul vulgar, dermatomiozita cu afectarea importantă a musculaturii, ulcerele gambiere gigante şi suprainfectate, infecţiile bacteriene cutanate extinse, afectarea neurologică asociată cu anumite forme de sifilis sunt boli frecvent asociate cu dezvoltarea escarelor de decubit”, a mai adăugat dr. Clătici.

Dr. Victor Clătici, Medic primar dermatolog, Clinica de Dermatologie şi Alergologie, Spitalul Universitar de Urgenţă ELIAS, a confirmat participarea la Managementul Escarelor, prima conferinţă de acest tip organizată în România. Evenimentul va avea loc pe 25 septembrie, la Hotel Pullman, Bucureşti.

Pentru detalii o puteţi contacta pe Alexandra Paiu, Conference Counselor, alexandra.paiu@tarus.eu

About Author

Medica Academica

Comments are closed.