Dragoș Damian, CEO Terapia Ranbaxy – “creşterea” pieţei farma se bazează pe vânzările foarte slabe din perioada de referinţă

0

Creşterea valorii medicamentelor eliberate către pacienți în primul trimestru 2012, de peste 20% față de primul trimestru din 2011, anunţată de Raportul asupra evoluţiei pieţei farmaceutice publicat de compania de cercetări şi studii de piaţă Cegedim, este cauzată în principal de vânzările foarte slabe din trimestrul de referinţă – Q1 2011 –, pe fondul “rețetelor de sertar” și a trecerii oncologicelor injectabile din ambulator în spitale, consideră Dragoş Damian, CEO Terapia Ranbaxy. De altfel, vânzările Q1 2011 au fost şi sub nivelul primelor trei luni din 2010. Un element de creștere a fost generat și de cererea și vânzarea produselor de sezon (antibiotice, răceală și gripă etc), mai importantă în 2012, din cauza intemperiilor din luna februarie.

În opinia oficialului Terapia Ranbaxy, se manifestă o tendință paradoxală a populației de a cumpăra și stoca în exces medicamente, din cauza panicii că nu își vor mai putea asigura continuitatea tratamentelor.

De asemenea, Dragoş Damian spune că este important de semnalat că piața farmaceutică a scăzut cu 2,7% față de trimestrul anterior, trimestrul IV din 2011. Această evoluţie este în corelaţie cu efectele calculului eronat al claw-back-ului: piața de medicamente scade în Q1 2012 față de Q4 2011 dar claw-back-ul imputat producătorilor este cu 50% mai mare, pe aceleași segmente. “Este încă o dată evident că sistemul sanitar încearcă să-și finanțeze deficitul rezultat din lipsa de reformare, imputând propria ineficiență producătorilor de medicamente generice”, consideră Dragoş Damian.

Acesta subliniază că “evoluția medicamentelor generice este sub așteptări, în ciuda multiplicării soluțiilor generice, și că cel puțin 20% din cifrele furnizate de companiile care publică analize de piață reflectă fenomenul exporturilor paralele”.

În concluzie, piața farmaceutică din România este apreciată ca o piață atipică, suprareglementată, oscilantă, fraudată prin diverse mijloace și cu o creștere excesivă a utilizării medicamentelor scumpe, în vreme ce medicamentele accesibile dispar de pe piaţă.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.