Utilizatorii cremelor de protecție solară beneficiază de mai puțin de jumătate din efectul de prevenire a arsurilor specificat pe etichete pentru că nu aplică o cantitate suficientă de loțiune, arată cercetările, potrivit unui comunicat al Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România (APC).
Crema „Eco Cosmetics Sol Creme SPF 30”, nerecomandată de APC
APC România împreună cu Stiftung Warentest – organizație de consumatori din Germania și sub patronajul ICRT – International Consumers Research and Testing LTD (organizație unde APC-România este membru din anul 2006), a luat parte la testul comparativ realizat pe loțiuni de protecție solară. Testul include peste 30 de loțiuni, dintre care 18 pot fi achiziționate direct și de pe piața din România sau pot fi comandate online. În urma rezultatelor, APC-România recomandă spre achiziționare, din lotul celor 18 produse, toate produsele cu excepția produsului „Eco Cosmetics Sol Creme SPF 30”.
În ceea ce privește calitatea, anul acesta primele trei locuri au fost obținute de Vichy – Capital Soleil Family Sollotion SPF 30, Protectyl Vegetal – Sonnenschutz – Spray 3in1, Cien – Sun Lotion Classic, spre deosebire de 2013 când podiumul a fost ocupat de produsele Nivea.
Testele APC au arătat că unele creme asigură protecție minimă împotriva radiațiilor UVA care pot cauza cancerul de piele și îmbătrânirea. UVA nu este luat în considerare în Factorul de Protecție Solară (SPF) care asigură protecția împotriva radiațiilor UVB, o lungime de undă diferită care poate cauza cancerul de piele şi arsuri solare.
Atenție la nanoparticule
Multe loțiuni de protecție solară conțin nanoparticole de oxid de zinc şi dioxid de titanium chiar dacă probabil nu veți vedea termenul NANO specificat pe etichete, avertizează APC. Dacă aplicarea acestor nanoparticule vă poate afecta sănătatea nu este încă științific dovedit. În general, nu aveți nevoie de aceste nanoparticule pentru a beneficia de protecție superioară, au arătat testele APC. Nanoparticulele din cele două elemente chimice sunt folosite în cremele de protecție solară deoarece acționează ca o bariera fizică între piele şi razele soarelui şi au proprietatea de a reflecta razele nocive.
6 este limita minimă a factorului de protecție solară
Majoritatea produselor testate au un SPF mai mare decât cel anunțat pe ambalaj. Există totuși produse testate care au SPF mai mic decât cel specificat pe ambalaj. Limita minimă a factorului de protecție solară – SPF este 6. Orice loțiune de protecție solară trebuie să asigure un factor de protecție de minim 6. Factorul de protecție solară maxim etichetat trebuie să fie 50+ sau 60 (pentru un produs etichetat cu un factor de protecție 50+, factorul de protecție efectiv măsurat trebuie sa aibă valoarea 60 sau peste această valoare).