Este nevoie de mai mulţi coordonatori de transplant

0

Numărul coordonatorilor de transplant la nivelul întregii ţări ar trebui să fie de 12, astfel încât să existe cel puţin câte unul pentru fiecare unitate acreditată de unde se pot face prelevări pentru donarea de organe, dat fiind că listele de aşteptare pentru un transplant cuprind şi în România sute de persoane pentru care transplantul reprezintă ultima şansă la viaţă. “E nevoie de un plan naţional mai susţinut. Dacă mă întrebaţi de câţi coordonatori e nevoie eu zic că 12 pentru că sunt 12 centre de unde se pot face prelevări”, a declarat prof. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic “Dan Setlacec” din cadrul Institutului Clinic Fundeni, cu prilejul Congresului Romtransplant desfăşurat vineri la Tg Mureş. La acest moment la nivel naţional există opt coordonatori de transplant.

Prof. Radu Deac, iniţiatorul programului de transplant cardiac de la Tg. Mureş şi unul din cele mai mari nume din chirurgia cardiovasculară din România, a subliniat creşterea constantă a numărului de transplanturi realizate: “Important este că numărul donatorilor a crescut, de exemplu la transplantul de ficat au ajuns la 292 de transplanturi, ceea ce pentru România este mult, este la nivelul oricărui centru de vârf din lume. (…) La Târgu Mureş s-au făcut şapte transplanturi de la începutul acestui an, mai mult decât în aceeaşi perioadă din alţi ani”.

În România rata de consimţământ a populaţiei pentru donarea de organe este aproape similară cu cea de la nivel european, iar activitatea unor centre precum Timişoara sau Oradea arată cât de important este rolul coordonatorului de transplant. În România, media se situează la patru donatori la 1 milion de locuitori, iar în Uniunea Europeană este de 15 donatori la un milion de locuitori. În acest an, numărul donatorilor a fost de 80.

În ceea ce priveşte includerea opţiunii pentru donarea de organe pe cardul de sănătate, specialiştii prezenţi cu prilejul congresului Romtransplant au apreciat că efectele asupra acestei măsuri ar putea fi chiar în devavoarea donării de organe, dat fiind complexitatea problemelor care se pun legat de acest subiect şi informaţiile precare, chiar la nivelul medicilor de familie.

Congresul “Romtransplant” a reunit la Târgu Mureş cei mai buni specialişti în domeniul transplantului, fiind organizat de Asociaţia Naţională “Romtransplant”, Agenţia Naţională de Transplant, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg Mureş şi Centrul Medical “Nova Vita”.

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply