Expediție românească Everest 2015

0

Farmaceutica REMEDIA şi TARUS Media susţin Expediția Românească Everest 2015, organizată de Asociația Română pentru Alpinism și Explorare și Clubul Explorer în perioada  martie – iunie 2015.

Vârful Everest, înalt de 8850 m, cel mai înalt vârf de pe planetă, a fost urcat pentru prima dată în 1953 de către Edmund Hillary și Tenzing Norgay.

Atingerea cu succes a vârfului Everest ar însemna pentru România o performanță deosebită în domeniul alpinismului international, dat fiind că până acum vârful a fost atins de români în cadrul unei expediții naționale numeroase sau în cadrul unor echipe internaționale.

Intenţia este ca prin acest proiect o echipă experimentată de alpinişti români – Zsolt Torok și Teofil Vlad – cu performanţe şi realizări în expediţii la altitudini de peste 8000 metri, care împreună au adus alpinismului românesc cea mai valoroasă realizare de până acum – escaladarea în 2013 a versantului Rupal al vârfului Nanga Parbat (8126 m) – să reușească atingerea vârfului celui mai înalt munte din lume. Prin această reușită ar urma să fie promovat la nivel mondial alpinismul românesc, pe de o parte, și lupta de zi cu zi a persoanelor cu dizabilităţi care încearcă să ducă o viață activă.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.