Farmaciştii austrieci angajaţi au sindicat propriu din 1891 şi negociază periodic salariile şi rata de creştere a acestora, au arătat reprezentanţii VAAÖ („Verband Angestellter Apotheker Österreichs“ – Asociaţia Austriacă a Farmaciştilor Angajaţi), în cadrul Forumului bilateral al farmaciştilor Austria – România, eveniment aflat la a treia ediţie.
Salariul minim al unui farmacist în primul an de stagiu este de 3502 euro, iar salariaţii primesc anual 14 salarii, câte unul lunar şi două salarii suplimentare în mai şi în noiembrie, pentru vacanţa de vară şi cea de iarnă.
Forumul bilateral al Farmaciştilor din Austria şi România a reunit la București, în cadrul celei de-a treia ediții, organizate de compania TARUS Media, reprezentanți de vârf ai organizațiilor profesionale ale farmaciștilor din cele două țări. În cuvântul de deschidere Valentin Țăruș, președintele TARUS Group, a subliniat bunele relații create între organizațiile farmaciștilor din cele două țări, în special ca urmare a primelor două ediții ale evenimentului, desfășurate la Viena.
Christian Muller-Uri, președintele Asociației Farmaciștilor Austrieci, a reliefat preocuparea constantă a organismelor profesionale de a monitoriza calitatea serviciilor din farmacie, control care se desfășoară cel puțin o dată la cinci ani. De asemenea, organizația îi susține pe tinerii farmaciști pentru a putea deveni proprietari de farmacie. Totuși, sistemul este destul de închis, în condițiile în care există și un criteriu demografic – 5500 de locuitori – și unul de apropiere – minim 500 m de la o farmacie la alta în lungul unei străzi.
Ioana Cacovean, președinta Patronatului Farmaciștilor din România, a subliniat contextul general, european, în care se înscrie și acest eveniment: “E important să ne amintim că nu mai suntem locali, ci trebuie să privim contextul general”. Ea a încheiat prezentarea sistemului de retail farmaceutic din România cu propunerile Patronatului Farmaciștilor pentru îmbunătățirea sistemului: introducerea prețului minim la vânzare al medicamentului, interzicerea practicării meseriei pro-bono pentru mai mult de trei zile, și introducerea prețului minim pe serviciul farmaceutice.
În Austria, o ţară cu 8,4 milioane locuitori, lucrează în farmacii 15.005 salariaţi, din care 9730 personal auxiliar, iar 5275 farmacişti. Dintre aceştia 1390 sunt proprietari de farmacie, iar restul de 3995 sunt salariaţi. Asociaţia Farmaciştilor Salariați are 3100 de membri din care 81% sunt angajaţi part-time. De asemenea, 80% sunt femei.
Primul contract colectiv de muncă a fost încheiat în 1952. Asociația negociază periodic valoarea salariului minim al unui farmacist angajat, precum și actualizarea salariilor cu rata inflației.
Reprezentanții farmaciștilor austrieci, țară în care numai farmaciștii pot fi proprietari de farmacie, și în care încă nu au pătruns farmaciile de lanț, au fost foarte interesați de modul în care, în România, s-au format și au câștigat teren și o importantă cotă de piață marile lanțuri de farmacii.
În Austria, în mod tradițional farmacistul este un “prieten” al familiei, la fel ca medicul de familie sau avocatul, fiind un cunoscător al istoricului medical al familiei și fiind capabil să-și sfătuiască clienții și fiidn dispus să le livreze medicamente, în caz de nevoie, în miez de noapte.