Gala Farmaciștilor, la Muzeul Național de Artă al României

0

Profesia de farmacist va fi sărbătorită printr-un eveniment special, organizat de Colegiul Farmaciștilor din România, pe 4 decembrie, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.

Gala Farmacistilor se află la cea de-a doua ediție și va cuprinde Gala Junior, dedicată studenților farmaciști și cadrelor universitare din facultățile de farmacie din țară, la care sunt așteptați peste 250 de studenți și Gala Senior la care vor participa peste 400 de farmaciști din țară, președinții și vicepreședinții colegiilor farmaceutice din cele 42 de județe, decanii facultăților de farmacie, precum și profesori în cadrul acestor instituții.

La eveniment vor participa și reprezentanți ai Ministerului Sanatatii și CNAS, Agenției Naționale a Medicametului, Organizației Mondiale a Sănătății – România, directori ai companiilor producătoare de medicamente locale și internaționale, reprezentanți ai Grupului American de Lucru în România (LAWG), ai Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente și Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Ediția 2013 a Galei Farmaciștilor va cuprinde și în acest an o tombolă cu premii surpriză pentru participanți și va fi prezentată de actorul Gabriel Coveseanu.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.