În România trăiesc peste 1,5 milioane de persoane cu dizabilități

0

Cifra oficială a persoanelor cu dizabilități, copii și adulți, care trăiesc în țara noastră este de 690.000, potrivit datelor Direcției “Protecția Persoanelor cu Handicap”, reprezentând aproape 4% din populație, s-a arătat în cadrul evenimentului de lansare în România a Raportului Mondial privind Dizabilitatea realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Banca Mondială. Conform estimărilor Societății Române de Medicină Fizică și de Recuperare (SRMFR), cifra reală este dublă, ajungând la peste 1,5 milioane. Din cele 611.000 de persoane adulte cu handicap neinstituționalizate, la jumătatea acestui an erau încadrate în muncă, la nivelul întregii țări, doar 27.000 de persoane.

 

„Estimarea noastră, din teren, este că în România există peste 1,5 milioane de persoane cu dizabilități, adică spre 10% din populație. Această cifră este îngrijorătoare”, a spus prof. dr. Mihai Berteanu, președintele SRMFR.

Raportul Mondial privind Dizabilitatea numără 350 de pagini și a fost realizat de-a lungul a peste trei ani, cu contribuția a 360 de cercetători, unii dintre ei confruntându-se cu diverse dizabilități.

„Trebuie să găsim mecanismul prin care aceste persoane să fie integrate, să existe o discriminare a lor, dar în sens pozitiv, accesul la serviciile de sănătate reprezentând doar o parte a problemei. Programele naționale de sănătate nu ar trebui să fie doar modalități de furnizare de tratament, ci și un răspuns la nevoile unor grupuri vulnerabile”, a spus dr. Alexandru Rafila, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății.

O persoană cu dizabilități are costuri cu până la 60% mai mari față de un om sănătos

Alana Officer, redactor executiv al Raportului Mondial privind Dizabilitatea din partea OMS Geneva a subliniat faptul că procentul persoanelor cu dizabilități se înscrie într-o tendință ascendentă din cauza speranței de viață aflată în creștere, a frecvenței diabetului și bolilor cardiovasculare, precum și a factorilor de mediu care țin de dezastre naturale și conflicte. De asemenea, femeile, copiii și persoanele în vârstă sunt cele mai expuse riscului de dizabilitate. „Mediul în care trăiesc poate facilita sau împiedica participarea persoanelor cu dizabilități la viața socială. Astfel de persoane sunt expuse unei posibilități de trei ori mai mare de a le fi refuzată acordarea de servicii medicale și de patru ori mai mare de a fi tratate necorespunzător. Dintre copiii cu dizabilități, mai puțini încep școala, comparativ cu restul copiilor și mulți renunță pe parcurs. Persoanele cu dizabilități au rate mai mari de sărăcie, poate și pentru că se confruntă cu costuri mai mari – cu 9 până la 69% mai ridicate decât ale celorlalți, procentul variind în funcție de țară”, a spus reprezentantul OMS.

Prevenția dizabilității, neglijată

Prof. dr. Mihai Berteanu a menționat că informația științifică despre dizabilitate este aproape inexistentă și că prevenirea este un capitol foarte puțin adresat, adăugând că balneologia românească aduce o plus-valoare recuperării în țara noastră. “Dizabilitatea și reabilitarea trebuie măsurate, ceea ce este foarte dificil. Avem nevoie de studii care să ateste eficiența reabilității pentru că, în prezent, extrapolăm studii din America de Nord, Europa. Este nevoie de un plan național de acțiune care să cuprindă mai mulți jucători, dar mai ales persoanele cu dizabilități. De peste doi ani, Ministerul Sănătății a aprobat realizarea unui registru al persoanelor cu dizabilități care funcționează defectuos. Nu am primit nici un fel de raport. Sunt 22 de secții de recuperare la nivel național care raportează – foarte puține, iar ambulatoriile nu sunt incluse”, a spus prof. Berteanu.

La nivel mondial, peste un miliard de persoane trăiesc cu o formă de dizabilitate, reprezentând 15% din populație. Peste 200 de milioane se confruntă cu dizabilități grave, cum ar fi tetraplegia, depresia severă sau orbirea. Numărul estimat de copii mai mici de 14 ani cu dizabilități variază între 93 și 150 de milioane.

Societatea Română de Medicină Fizică și de Recuperare celebrează în acest an 90 de ani de activitate și are 900 de membri.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.