Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit astăzi cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, reprezentanţii Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene, în centrul discuţiilor fiind introducerea pachetului de servicii medicale de bază de la 1 aprilie 2014, ceea ce va însemna şi deschiderea pieţei de servicii medicale care vor urma să fie acoperite prin pachetul suplimentar de asigurări private de sănătate.
Reprezentanţii celor trei instituţii internaţionale au evaluat modul în care se derulează acordul cu Ministerul Sănătăţii privind reforma în sănătate, apreciind, conform unui comunicat de presă al MS, că toate proiectele se află în graficul asumat.
Părţile au agreat paşii viitori pentru aprofundarea reformei în sănătate, discuţiile vizând şi achiziţiile publice centralizate, influenţa bugetară a introducerii noii liste de medicamente compensate şi reeşalonarea unor programe naţionale de sănătate ca urmare a impactului fiscal calculat.
Ministrul Eugen Nicolăescu i-a asigurat pe partenerii internaţionali că politicile publice realizate de Ministerul Sănătăţii au fost şi vor continua să rămână în acord cu standardele Uniunii Europene, Programul de Guvernare şi acordul pe care România îl are cu organismele financiare internaţionale.