La fiecare 8 minute, un român suferă un traumatism cranio-cerebral

0

OperatieTraumatismele cranio-cerebrale (TCC) sunt principala cauză  de deces pentru populația de sub 40 de ani, se află la originea a două treimi dintre decesele post-traumatice și reprezintă, de asemenea, cel mai frecvent generator de handicap permanent post-traumatic, arată datele date publicității de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN).

În România, la fiecare 8 minute, un român suferă un traumatism cranio cerebral.

“Numărul traumatismelor cranio-cerebrale este în creştere din cauza mai multor factori. De la dezvoltarea industriei auto şi la modul în care evoluează tehnologia în transport, până la înmulţirea accidentelor domestice. Din datele pe care le avem, putem spune că în Europa incidenţa oscilează între 1,4 milioane şi 1,6 milioane, majoritatea victimelor ajungând să fie tratate în regim de urgenţă”, spune prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN).

Avem cele mai grave accidente rutiere din Europa

România este pe primul loc în UE din punct de vedere al mortalității înregistrate în accidentele rutiere, cu o rată a deceselor în urma accidentelor rutiere de 92 de morţi la un milion de locuitori, aproape dublu față de media europeană, care este de 52 de morţi la un milion de locuitori.

Cu 60.000 de noi cazuri de TCC înregistrate anual, România are o incidență a TCC de 300 de cazuri la suta de mii de locuitori.

Statistica arată că marea majoritate (75%) a persoanelor care au decedat în urma accidentelor rutiere au suferit un traumatism cranio cerebral.

TCC reprezintă 36-40% din totalitatea traumatismelor înregistrate, iar în asociere cu alte traumatisme, ponderea creşte la 60-65%. Ca procentaj în structura invalidităţii populaţiei, TCC reprezintă aproximativ 25-30%. Specialiştii atrag atenţia că toţi pacienţii cu TCC sever şi 75% dintre cei care au suferit o formă medie de TCC rămân cu dizabilităţi fizice şi psihice.

Condiția socială scăzută, factor de risc pentru TCC

Studii recente evidenţiază o legătură directă între condiţia socială şi producerea unui traumatism cranio cerebral. Cele mai multe dintre victimele traumatismelor sunt persoanele cu un venit scăzut şi o condiţie socială mai modestă, starea materială fiind considerată un factor de risc pentru traumatismul cerebral. La bărbaţi se constată o incidenţă mai mare decât la femei.

În timp ce mecanismele de producere ale traumatismelor cranio-cerebrale sunt variate, cauzele cele mai frecvente sunt: accidentele auto, accidentele de muncă, traumatismele survenite în cursul practicării unor sporturi, agresiunile fizice și traumatismele prin arme de foc.

Neuroreablitarea, încotro?!

Aceste statistici sumbre ar trebui să atragă atenția și în România asupra situației din domeniul neuroreabilitării, extrem de deficitară în România. Ne confruntăm în mod acut cu lipsa specialiştilor în neuroreabilitare, dar și cu lipsa fondurilor și a unei organizări coerente, în condițiile în care nici sisteme de sănătate bine finanțate comparativ cu România nu reușesc să susțină integral costurile neuroreabilitării.

Cifrele arată că, în Germania, costul mediu pentru îngrijirea unui pacient cu traumatism cranio-cerebral se cifrează la peste 2.500 euro, în Spania, la 2.800 de euro, iar în Suedia, la 3.000 de euro.

“Traumatismele cranio-cerebrale trebuie tratate cu maximum de seriozitate şi atenţie deoarece au de nenumărate ori implicaţii medico-sociale, economice şi juridice dintre cele mai grave. România se confruntă, însă, cu unele probleme în aceste cazuri. În primul rând este vorba despre un deficit mare de neuropsihologi. Nu avem specialişti în recuperarea memoriei, pentru că nu este suficient doar să te poţi mişca din nou, ci este la fel de important să poţi comunica şi să te poţi reintegra în societate”, spune prof. dr. Dafin Mureşanu.

Recuperarea tulburărilor funcţiilor cognitive (limbaj, percepţie spaţială, atenţie, memorie, calcul, praxie) se poate face cu ajutorul unei echipe multidisciplinare. În România există doar câteva centre în care pacientul este tratat de echipe multidisciplinare de neuroreabilitare. În opinia președintelul SSNN, ar fi nevoie de câte un centru pentru neuroreabilitare în fiecare judeţ, precum și de dezvoltarea unei rețele comunitare de neuroreabilitare și a unui sistem alternativ privat.

Recuperarea cognitivă în TCC, în atenția cercetătorilor

TCC reprezintă un domeniu al recuperării neurologice aflat în dezvoltare continuă, care a mobilizat un interes deosebit în cercetare în ultimii ani. Tulburările cognitive menţionate sunt consecinţe frecvent întâlnite după o leziune cerebrală dobândită. Este ştiut că traumatismele craniene grave produc tulburări mentale şi deficite neurologice severe. Crizele epileptice sunt frecvent întâlnite după fracturi craniene severe sau plăgi craniocerebrale. Statistica arată că aproximativ 10-20% dintre pacienţii cu un TCC dezvoltă epilepsie posttraumatică, 38%  arahnoidită şi între 30 şi 90% hidrocefalie internă posttraumatică.

Conferinţa Academiei Mondiale Multidisciplinare de Neurotraumatologie, organizată de SSNN în perioada 14-17 noiembrie, în Dubai, a prezentat noile descoperiri în domeniu, inclusiv cele în domeniul recuperării cognitive post TCC.

Evenimentul, marcat de un amplu program științific, s-a bucurat de participarea unora personalităţi medicale marcante din Europa, Asia şi SUA. În acest an, temele centrale au abordat subiecte legate de evaluarea progreselor înregistrate în tratamentul traumatismelor cranio cerebrale.

La începutul lunii noiembrie a avut loc, la Atena, a X-a ediţie a Congresului SSNN, principalele teme discutate fiind ultimele descoperiri din domeniile bolilor cerebrale vasculare, traumatismelor craniocerebrale şi bolilor neurodegenerative.

SSNN a fost înființată în 2005 de către un grup internaţional de medici şi cercetători, la inițiativa Prof. Dafin Mureşanu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, şi a Prof. dr. Ovidiu Băjenaru de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. SSNN este o organizaţie ştiinţifică dedicată cercetării fundamentale şi clinice, creării unui forum de discuţii pentru a contribui la o mai bună înțelegere a proceselor neurobiologice endogene, precum și pentru dezvoltarea unor strategii terapeutice farmacologice şi non-farmacologice în domeniul neuroprotecției şi neuroregenerării.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.