Desi reprezinta un instrument de diagnosticare foarte important pentru cancerul la san, mamografia cu raze X are anumite dezavantaje – de exemplu, uneori nu ofera rezultate precise si expune femeile la radiatii ionizante in doze mici care, desi considerate sigure, comporta un anumit grad de risc.
Cercetatorii olandezi din cadrul Universitatii Twente si a Medisch Spectrum Twente Hospital din Oldenzaal au folosit fotoacustica pentru a detatcta si a vizualiza tumorile la san, iar dispozitivul se afla in prima faza a testelor clinice, se arata intr-un articol publicat in jurnalul stiintific Optics Express.
“Desi suntem la inceput cu dezvoltarea acestei tehnologii, avem rezultate promitatoare. Speram ca acestea vor ajuta pe viitor la crearea unei alternative sigure, comfortabile si precise la tehnicile conventionale de detectare a tumorilor la san”, a spus dr. Michelle Heijblom, cercetator in cadrul proiectului.
Fotoacoustica, o tehnica hibrid folosind atat proprietatile imagisticii optice cat si a celei acustice, este construita pe utilizarea luminii infrarosii pentru a obtine imagini ale tesuturilor si a detecta prezenta tumorilor. Aceasta tehnologie descopera tumorile maligne pentru ca hemoglobina din sange absoarbe lungimile de unda mai lungi ale luminii – cele rosii, ceea ce conduce la obtinerea unui contrast clar intre tumori – in care vasele de sange sunt dense si zonele in care vasele de sange sunt normale. Totusi, cu ajutorul acestei tehnici, este dificil de studiat o anumita zona suspecta.
Pentru a imbunatati acest aspect, cercetatorii au combinat capacitatea sistemului de a distinge intre tesutul malign si cel benign cu tehnologia ultrasunetelor pentru a ajuta la concentrarea tehnicii pe o anumita suprafata. Rezultatul este un instrument specializat – Twente Photoacoustic Mammoscope (PAM), testat pentru prima data in 2007.
Dispozitivul este atasat unui pat de spital pe care pacienta se poate intinde. Raze laser de 1,064 nanometri ii scaneaza sanul; datorita absorbtiei luminii de catre tesutul malign, temperatura creste usor si, totodata, se creeaza un val de presiune inregistrat de un detetctor cu ultrasunete plasat pe san. Semnalele fotoacustice sunt apoi procesate de catre PAM si reconstruite in imagini care indica zonele anormale.
Pe viitor, echipa de cercetatori va lucra la cateva imbunatatiri care sunt necesare acestui sistem pentru a deveni un instrument valoros din punct de vedere clinic, a spus Heijblom, iar apoi va incepe sa evalueze posibile tumori mai putin evidente – leziuni benigne si tesuturi normale.