Directorul General AstraZeneca pentru Europa de Sud-Est, Radu Rășinar, a fost ales noul preşedinte al asociației Local American Working Group, organizație care reprezintă companiile producătoare de medicamente prezente în România, cu capital major american.
Radu Răşinar este de profesie medic şi are experiență în industria farmaceutică, atât la nivel național, cât și internațional, în țări din Europa și Asia. În România, a lucrat ca manager în cadrul departamentului de marketing al companiei Eli Lilly şi ulterior, a ocupat funcția de Country Manager al aceleiaşi companii, timp de doi ani. Din anul 2009 se află la conducerea AstraZeneca România.
Din conducerea asociației mai fac parte Gabor Sztaniszlav, Country Manager Amgen, care ocupă funcția de Vicepreşedinte şi Fabrizio Giombini, Country Manager Merck Sharp & Dohme, care ocupă poziția de Secretar General. În perioada 2014 – 2015, președintele LAWG a fost Gabor Sztaniszlav, Country Manager Amgen.
LAWG a fost înființată în 2010, cu sprijinul organizației Pharmaceutical Research and Manufacturers of America (PhRMA) și are 10 membri.