Noile ghiduri terapeutice aprobate de Institutul Naţional pentru Sănătate şi Excelenţă Clinică din UK (NICE) pun un accent special pe diagnosticarea timpurie a anginei pectorale. Astfel, oricine este predispus la infarct sau care are angină pectorală instabilă ar trebui să se prezinte la doctor pentru o electrocardiogramă. Dacă aceasta arată că pacientul are nevoie de spitalizare, rezultatele EKG-ului trebuie trimise înainte ca pacientul să fie internat.
Ghidul privind angina pectorală, care are o incidență din ce în ce mai mare, a fost elaborat în colaborare cu Centrul Naţional de Ghiduri Clinice pentru Afecţiuni Cronice Acute. Spre deosebire de alte ghiduri NICE, acesta nu include şi tratamentul pentru durerile în piept, dar se centrează pe diagnostic, în scopul de a reduce decesele premature prin diferenţierea celor ce suferă de sindrom coronarian acut de cei cu angină stabilă.
Durerile în piept sunt acuzate de 1% dintre pacienții care se prezintă la medicul generalist în Marea Britanie. 700 000 dintre vizite (5%) sunt făcute în urgenţă, şi din acestea 25% necesită spitalizare. Ghidul clinic subliniază faptul că medicul nu trebuie să excludă un posibil sindrom coronarian acut, chiar dacă EKG-ul este normal. Acesta trebuie să verifice cât de frecvente sunt durerile, precum şi istoricul medical al pacientului. Potrivit ghidului, nu trebuie administrat oxigen, iar bărbaţii şi femeile aparţinând unor etnii diferite trebuie trataţi în mod egal, deoarece simptomele nu diferă. Cele două ghiduri pot fi accesate pe www.nice.org.uk. (BMJ 2010) <<<