CNAS a întârziat plăţile către ambulatoriul de specialitate, iar medicii specialişti nu au primit banii de la CNAS încă din luna mai, ceea ce pune în mare dificultate activitatea acestora, se arată într-un comunicat al Aliantei pentru Sănătate din România.
“Ambulatoriul de specialitate este într-un real pericol de dispariţie, aparent în urma unei acţiuni concertate a CNAS şi a autorităţilor locale. Simultan, constatăm întârzierea nejustificată a decontărilor din partea Casei de Asigurări – ultimii bani primiţi au fost pe luna mai – şi respectiv creşterea de 50 de ori a redevenţelor cerute de PMB pentru spaţiile cabinetelor medicale. Probabil se doreşte rămânerea pe piaţă numai a lanţurilor mari de servicii medicale, care au o ”capacitate” mai mare de negociere şi sunt mai uşor de influenţat prin plafoanele de la Casă” precizează dr. Cosmin Alexandrescu, vicepreşedintele Alianţei pentru Sănătate din România.
În opinia organizaţiei, activitatea medicilor din ambulatoriu ar putea fi singurul mecanism de scădere a cheltuielilor din sistem, ducând la eliminarea internărilor nejustificate, iar sustinerea reţelei de ambulatorii poate duce la economii în spitale. “În cei doi ani de când a fost implementat programul SIUI, instrumentul prin care se contabilizează serviciile medicale prestate şi valoarea de plată către medici, s-a demonstrat că are multiple erori şi întâmpină o mare rezistenţă din partea caselor judeţene de asigurări de sănătate, întreţinerea şi actualizarea sunt necorespunzătoare, iar baza de date este depăşită. Aceste probleme duc la distrugerea ambulatoriului de specialitate”, a declarat Cristian Hotoboc, preşedintele Alianţei pentru Sănătate din România.
Contractul semnat cu CNAS, în baza căruia trebuie sa fie plătiţi medicii, este formulat ambiguu şi nu dă posibilitatea medicilor să tragă la răspundere partenerul contractual.