Medicul Radu Zamfir, care a supravieţuit în urma accidentului aviatic de luni seară din Munţii Apuseni, a declarat azi într-o conferinţă de presă susţinută la Institutul Fundeni că toţi cei care au supravieţuit îi datorează viaţa pilotului Adrian Iovan.
Luni seara, un avion de mici dimensiuni care transporta o echipă de medici pentru a preleva un organ pentru transplant de la Cluj s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, într-o zonă greu accesibilă. În accident au murit pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion, studentă în anul V la Medicină care participa la misiune ca voluntar. Ceilalţi cinci participanţi la zbor, care au supravieţuit acciodentului, sunt medicii Radu Zamfir de la IC Fundeni, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria”, Valentin Calu de la Spitalul “Elias”, Sorin Ianceu de la Spitalul Oradea şi copilotul Răzvan Petrescu. Cu excepţia medicului Radu Zamfir, care a avut răni uşoare şi a venit la Bucureşti, ceilalţi supravieţuitori sunt încă internaţi la Spitalul din Cluj.
Prof. dr. Irinel Popescu, șeful Clinicii de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Spitalul Fundeni, a declarat în cadrul conferinţei de presă că dacă cei implicați ar fi fost descoperiți mai repede de către echipele de salvare, “erau şanse să fie salvaţi”. Referindu-se la momentul accidentului, prof. Irinel Popescu a afirmat că dr. Radu Zamfir i-a transmis foarte șocat, într-o singură frază, că a căzut cu avionul.
Radu Zamfir a spus că a purtat un echipament de motociclist, cu geacă și cizme cu protecție, şi a sunat la serviciul de urgență 112 imediat ce s-a asigurat că nimeni nu mai are nevoie imediată de el.
Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, a declarat că există o colaborare veche şi durabilă cu Şcoala Superioară de Aviaţie, că activitatea de transplant are un caracter de urgenţă şi că, în momentul în care se dă alarma de transplant, echipele se formează rapid şi pornesc spre donator. El a precizat şi faptul că regret că a fost desfiinţată AVIASAN, care avea multă experienţă în transportul cazurilor de urgenţă.
Acum trei ani, intervievat de Medica Academica în cadrul unui dosar despre transplant, medicul Radu Zamfir spunea atunci că “operaţiile mari şi complexe sunt ca înotul fără colac”.