Scăderea cu 7,5%-10% a numărului de farmacii în Europa, estimată de analişti, va fi generată de reducerea bugetelor de sănătate, creșterea concurenţei prin dezvoltarea lanțurilor de farmacii, scurtarea lanțului de aprovizionare până la pacient, dezvoltarea noilor canale de distribuţie (farmacia online, distribuție la distanță), nevoia de accesibilitate și expertiză, pacienţii devenind mai selectivi, au concluzionat farmaciștii prezenţi la Forumul „Viitorul farmaciei comunitare independente din România”. Cele mai afectate de această evoluţie vor fi farmaciile independente.
Decontarea cu întârzieri de până la un an a rețetelor compensate și gratuite, decapitalizarea farmaciilor prin reduceri de preţuri la medicamentele aflate pe stoc, lipsa unor norme legislative care să reglementeze reclama la farmacii și medicamente, utilizarea în creștere a genericelor care determină scăderea de cash-flow şi instabilitatea marjelor de adaos sunt câteva dintre problemele care afectează farmaciile independente din România, a afirmat farm. prim. Aneta Badea. Soluţia este adaptabilitatea farmaciei, necesitatea apariţiei unui nou tip de farmacie, care oferă servicii adiționale, venind în întâmpinarea nevoilor complexe ale pacienților.
Modelul belgian – Farmaciile independente, organizate într-un ONG
Un exemplu concret de organizare a farmaciilor independente a fost prezentat de farm. Guy Deville, președinte onorific Dynaphar, prima organizaţie belgiană
a farmaciilor independente, fondată în urmă cu 17 ani. Modelul de colaborare Dynaphar presupune definirea proiectului comun, crearea unei structuri nonguvernamentale cu statut și regulament de aderare, elaborarea unui plan de finanțare, crearea unei identități vizuale și a unor platforme de comunicare internă și externă, stabilirea de comun acord a unor strategii de dezvoltare.
„Aici se așteaptă prea mult de la autorităţi. Trebuie și farmacistul să se bată. Sunt de acord că trebuie bază legală, dar noi, în Belgia, avem mai multe organisme care se bat pentru apărarea intereselor tuturor farmaciștilor și îi reprezintă în faţa autorităţilor. La noi nicio lege nu este discutată și cu atât mai puţin aprobată dacă farmaciștii nu și-au spus cuvântul. Trebuie să fie mai implicaţi în apărarea profesională. Nu trebuie să aștepte o lege care va obliga pacientul să vină la ei. Trebuie să se bată să îi atragă prin calitatea serviciilor pe care le oferă.” a declarat farm. Liana Lăzărică.
Un exemplu autohton a unei astfel de organizări este Ethica, primul grup de farmacii independente deținute de farmaciști la care au aderat până acum peste 250 farmacii din 13 județe.