Pacienţii seropozitivi, lăsaţi fără tratament

0

Pacienţii seropozitivi din Bucureşti şi din unele judeţe ale ţării nu mai primesc medicaţia antiretrovirală şi sunt în pericol de a ajunge în eşec terapeutic deoarece bugetele spitalelor au fost suplimentate cu întârziere, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Cea mai gravă situaţie este în Bucureşti şi Petroşani, unde pacienţii nu mai primesc tratament, în timp ce la Iaşi, Suceava şi Botoşani tratamentul este insuficient. Situaţia se va extinde rapid în toată ţara, avertizează organizaţia pacienţilor.

“Facem un apel la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să urgenteze transmiterea noilor bugete către spitale. Cu fiecare zi de întârziere şi de întrerupere a tratamentului persoanele seropozitive îşi pierd sănătatea, pierd lupta cu boala, pierd ani din viaţă. Facem un apel la autorităţi să pună în aplicare acele soluţii care se cunosc pentru ca această dramă şi spaimă continuă pentru pacienţii seropozitivi să înceteze. Deşi avem cei mai buni specialişti, deşi avem experienţa unui program de tratament care a mers foarte bine, România a devenit exemplul negativ al Europei prin aceste întreruperi repetate ale tratamentului din ultimii doi ani”,  a declarat Iulian Petre, Director Executiv UNOPA.

Cauza acestei situaţii este dată de întârzierea cu care au fost suplimentate fondurile necesare tratamentului. Deşi în data de 13 octombrie 2011 s-au suplimentat fondurile Programului Naţional de Tratament al Persoanelor cu Infeţie HIV/SIDA cu 33 milioane Ron, aceşti bani nu au plecat până acum către spitale.

Terapia medicamentoasă oferă persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA șansa unei vieți normale, condiţia esenţială fiind administrarea tratamentului prescris de medic, fără întreruperi. Respectarea schemei terapeutice și accesul neîntrerupt la tratament sunt elementele cheie pentru creşterea speranţei de viaţă.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.