Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a onorat activitatea de salvare de viați prin transplant desfășurată în România acordând cea mai înaltă distrincție a Bisericii Prof. Irinel Popescu și prof. Mihai Lucan. Prof. Irinel Popescu este autorul primului transplant reușit de ficat din România și fondator al programului național de transplant, iar prof. Mihai Lucan a reușit să creeze, la Cluj, un program de transplant de nivel european, fiind autorul, de asemenea, a numeroase premiere în transplantul renal.
Disticția acordată este cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.
„Biserica noastră încearcă să contribuie mai mult la alinarea suferinţei atât prin lucrarea ei spirituală, cât şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală, inclusiv prin promovarea unei culturi medicale a populaţiei, pentru ca oamenii să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitând bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care îi ajută când sunt bolnavi, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele”, a spus Patriarhul Daniel. De asemenea, Patriarhul Daniel a menționat toate așezămintele – spitale sau alte tipuri de unități de îngrijire – deținute de Biserica Ortodoxă Română în care este alinată suferința bolnavilor.
„Transplantologia este una din ramurile medicinei cu puternice conotaţii etice, de aceea în toate ţările în care se face transplant opinia şi atitudinea instituţiilor religioase sunt considerate a fi extrem de importante. Doresc să mulţumesc pentru cuvintele de încurajare pe care ni le-aţi adresat, care sperăm să ne dea tăria să depunem eforturi şi mai mari pentru a vindeca oameni şi a salva vieţi”, a spus prof. dr. Irinel Popescu.
Prof. dr. Mihai Lucan a mărturisit că a simțit ajutorul divin, atât în activitatea sa, cât și personal. „Trebuie să vă mărturisesc purul adevăr, care nu este doar de ocazie, că fără ajutorul Bisericii probabil că astăzi nu m-aţi fi premiat. M-a susţinut când a fost mai greu, m-a ajutat când nimeni nu m-a ajutat şi mi-a ţinut partea când toţi ceilalţi fugeau”, a spus profesorul dr. Mihai Lucan.
Cu acest prilej la Patriarhie a fost primită și o delegație de participanți la Congresul Romtransplant, care se desfășoară între 26 și 29 septembrie la București.