Ministerul Fondurilor Europene va lansa o competiție pentru achiziționarea de angiografe dedicate diagnosticării unor leziuni cu potențial evolutiv invalidant sau letal, respectiv pentru angioarhitectonica tumorilor maligne, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Documentele necesare pentru iniţierea competiției în cadrul Programului Operational Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), axa prioritară 2, pentru acordarea de fonduri în valoare de 25 milioane de euro se află deja în consultare publică.
„Mulţumesc domnului ministru Teodorovici pentru că, încă de la început ne-a sprijinit în demersul nostru de a identifica fonduri pentru dezvoltarea cercetării şi a infrastructurii sistemului medical. Vrem ca pacienţii din România să beneficieze de acces la cele mai noi tehnologii în domeniul medical. Beneficiari vor fi în primul rând pacienţii, iar rezultatul proiectului va fi acela că vom reuşi să salvam vieţi”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Categoriile de solicitanţi elibigibli sunt instituțiile publice sau de drept public de interes național cu activitate de cercetare în domeniul sănătății. Solicitanții trebuie să respecte definiţia organizaţiilor de cercetare conform Cadrului Comunitar de ajutor de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (C198/2014).
Competiția va fi lansată la sfârșitul lunii august 2014 de către Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul POS CCE.