Portal de e-learning pentru medicii de familie

0

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a lansat un portal gratuit de educaţie medicală continuă pentru medicii de familie, www.formaremedicala.ro. “Până în 2016 se estimează că medicii vor obţine prin intermediul internetului aproximativ 50% din necesarul de credite EMC”, a spus Rodica Tănăsescu, preşedinta SNFM, citând un studiu publicat de Revista americană de Educaţie Medicală Continuă. Tot în SUA, în ultimii şase ani numărul orelor de studiu petrecute de către medici pe internet s-a triplat. La noi, reprezentanţii SNMF apreciază că există un interes foarte mare de informare prin mediul virtual. La noi, un studiu făcut de SNMF prin consultarea a 3000 de medici de familie a arătat că doi din trei medici de familie s-au declarat dorinici să se perfecţioneze professional prin intermediul cursurilor on-line”, a declarat Sandra Alexiu, secretar SNMF. Primele cursuri sunt dedicate BPOC, urmând ca ulterior să fie abordat astmul, precum şi alte arii terapeutice, respectiv dermatologia şi urologia. Aceste arii terapeutice au fost alese pornind de la interesul exprimat de medicii de familie. În România sunt 11.800 de medici de familie, care au nevoie anual de minim 40 de credite EMC pe care le pot obţine din surse diferite de informare. (Delia Budurcă)

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.