Prima vizită la ortodont, recomandată la 5 – 6 ani

0

Prima vizită la medicul ortodont este recomandată la vârsta de 5 – 6 ani, deşi informarea insuficientă face ca foarte puţini dintre pacienţii care vin la specialist să respecte acest interval. Astfel, conform unui studiu făcut de clinica Ortodent pe 1211 de subiecţi, copiii cu vârsta cuprinsă între 3 si 11 ani reprezintă 40,63% dintre pacienţi, în timp ce dacă sunt luaţi în calcul copiii până la 16 ani, procentajul ajunge la 53,84%.

Fetele sunt mai interesate de a avea o dantură perfectă, procentajul fetelor fiind de 56,71% în segmentul de vârstă între 3 şi 11 ani, şi de 60,63% pe segmentul de vârstă între 11 şi 16 ani.

Percepția generală este aceea că problemele ortodontice pot fi rezolvate numai în perioada în care au erupt toţi dinţii permanenţi, ceea ce este fals. Perioada de creștere reprezintă faza în care copilul poate fi tratat din punct de vedere ortopedic, şi nu se merge pe corecție dentară, ci pe crearea de spaţiu necesar erupţiei dinţilor permanenţi. La fete, creșterea rapidă de adolescenţă se termină între 13 și 15 ani, iar la băieți creșterea se definitivează între 14 și 16 ani. Tratamentul înainte de definitivarea creşterii – perioada ortopedică -, poate scurta sau evita faza de corecţie dentară cu brackeţi, întrucât se face loc dinților permanenți, pentru ca aceștia să crească aproape perfect, stabilitatea pe termen lung fiind mult mai bună.

Ortodent, una din cele mai mari clinici de ortodonţie, a fost deschisă în urmă cu şapte ani de dr. Emilia Gheorghiu-Milicin, medic specialist în ortodonţie, absolventă a Universităţii Naţionale Autonome din Mexico City şi a peste 35 de cursuri internaţionale de formare profesională.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.