Reprezentantul Colegiului Medicilor din România, Prof. dr. Vlad Tica, a fost ales vicepreședintele Asociației Europene a Medicilor de Spital în cadrul Adunării Generale a organizației, desfășurată la Varna între 17 și 19 mai a.c.. Alaturi de prof. dr. Tica, in functia de vicepresedinte au mai fost alesi Thomas Zilling din Suedia si dr. Mikulas Buzgo din Slovacia. Președintele AEMH a fost ales pentru al doilea mandat dr. Joao de Deus din Portugalia.
“Pentru mine, ca medic de spital este extrem de importantă implicarea într-o astfel de asociație, preocupată de condiția medicului de spital. Printre prioritățile AEMH se numără autonomia, autoreglementarea și autoguvernarea corpului medical, pregătirea în specialitate și formarea profesională continuă, o largă consultate europeană și cu organismele europene în privința legislației care ne interesează, de exemplu Directiva Europeană a Timpului de Lucru și Directiva Europeană privind Calificările Profesionale. Aceste directive sunt în discuție în prezent, iar AEMH are un impact semnficativ reprezentând și interesele naționale ale organizațiilor membre”, a declarat prof. dr. Vlad Tica, potrivit unui comunicat de presa.
AEMH este o asociație profesională a medicilor de spital care are drept scop imbunătățirea condițiilor din spitalele europene si apără interesele medicilor de spital, se implică în dezbaterile legate de directivele europene și legislația națională în ceea ce privește condițiile de muncă, Directiva Europeană privind Timpul de Lucru, Directiva privind Serviciile în Sănătate si libera mișcare a profesioniștilor din sănătate, se mentioneaza in comunicatul de presa.