Alianța Pacienților Cronici din România va demara acțiuni de protest dacă lista de medicamente compensate nu va intra în vigaore la 1 aprilie a.c., termenul-limită anunțat de Eugen Nicolăescu, fostul ministru al Sănătății. La mijlocul lunii aprilie va avea loc o sesiune dedicată pacienților cu boli cronice în Parlamentul European, iar dacă implementarea listei va trena, vor urma acțiuni de protest în fața Guvernului României și un un miting în fața Parlamentului European, a spus Cezar Irimia, președintele APCR în cadrul unei dezbateri care a marcat Ziua Europeană a Pacienților (13 martie).
La masa rotundă au fost prezenți reprezentanți ai Comisiei de Sănătate Publică din cadrul Senatului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Agenției Naționale a Medicamentului, lipsind însă cei ai Guvernului și Ministeului de Finanțe.
„Vom continua să facem eforturi pentru îmbunătățirea calității vieții bolnavilor. În ceea ce privește actele normative privind programele de sănătate, lucrăm la introducerea unui program de implant mamar. De asemenea, facem demersuri pentru ca PET CT-ul să revină în cadrul programului național de oncologie”, a spus Oana Costan, Direcția Programe Curative a CNAS.
În cancer nu suntem departe de modul în care sunt tratați pacienții în Europa, a subliniat Marius Savu, președintele ANM. „Mi-ar plăcea să pot purta discuții mai tehnice. De exenplu, de pe lista de compensate, medicamentul aflat pe prima poziție nu prea are ce căuta pentru că ar trebui cumpărat de spitale sau ar trebui să intre pe pogramul de infarct miocarduc acut. Ultimul produs este o vitamină D3 + Calciu. În ariile terapeutice care vizează bolnavii cronici, tratamentele nu sunt rămase în urmă, ratele de supraviețuire sunt din ce în ce mai mari. Radiologia ar fi poate mai degrabă prioritară dacă este să discutăm despre cancer”, a spus Marius Savu.
APCR a a trimis o scrisoare premierului prin care îi cere respectarea calendarului iniţial al proiectelor de legi din Sănătate. “Suntem 3 milioane de pacienţi cronici a căror viaţă se află în mâinile dvs. (…) Ştim că din punct de vedere administrativ au fost făcute, în mod transparent, toate demersurile pentru actualizarea şi intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate. Au fost consultate asociaţiile de pacienţi, asociaţiile profesionale ale medicilor, autorităţile locale, Comisiile Consultative ale MS, toţi factorii decizionali din sistemul sanitar. Au fost analizate medicamentele din punct de vedere cost-eficienţă şi au fost îndeplinite toate formalităţile privind procesul de evaluare a tehnologiilor medicale aşa că, în acest moment este nevoie doar de semnătura dvs, domnule prim-ministru”, se poate citi în documentul respectiv. În scrisoare se precizează că APCR va cere sprijin pentru demersurile sale tuturor ambasadelor prezente în România.