Proteste în fața Ministerului Sănătății

0

Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate va picheta zilnic sediul Ministerului Sănătății în perioada 18 – 27 septembrie pentru a protesta împotriva situației din sistemul sanitar, pentru o alocare de 6% din PIB pentru sănătate și pentru o nouă lege a salarizării medicilor și asistentelor medicale, care să conducă la creșterea veniturilor acestora în primă instanță cu 50%.

„Pichetarea are drept scop aducerea de argumente pentru ministrul Sănătăţii pentru ca el să fie ambasadorul nostru în Guvern în acţiunea de a fundamenta un sistem de sănătate performant. Aceste acţiuni ar fi trebuit să înceapă în momentul în care Guvernul Boc a oprit finanţarea corespunzătoare a sistemului şi a completat fără nicio raţiune veniturile profesioniştilor dar, din păcate, eram dezbinaţi şi nu am avut forţa fiecare în parte să ne facem cunoscute argumentele şi doleanţele”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Practic, 120 de oameni, pentru că acesta este numărul pentru care a fost autorizată manifestarea, vor picheta zilnic Ministerul Sănătății. Numărul va fi asigurat prin rotație de către reprezentanți ai Coaliției din diferite județe, astfel încât în decurs de o săptămânasă protesteze oameni din întreaga ţară. „În fiecare zi vor veni profesionişti care să îşi spună doleanţele în fata Ministerului Sănătăţii. Mâine, 18 septembrie, vor fi prezenţi cei din Bucureşti, iar din 19 septembrie cei din Buzău, Cluj, Vrancea, Vâlcea, Arad şi Hunedoara”, a declarat Marius Sepi, primvicepreşedinte al Federaţiei SANITAS.

Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate reunește Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Ordinul Biologilor, Biochimiştilor şi Chimiştilor din Sistemul Sanitar din România, Federaţia SANITAS, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor, Federaţia Sindicatelor Medicilor „Dr. Ion Cantacuzino”, Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii Tineri, Asociația Medicilor Rezidenți din România şi Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Medicinişti din România.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.