Cheagurile de sânge formate pe creier care împiedică alimentarea cu oxigen a anumitor zone cerebrale ar putea fi extrase în viitor cu ajutorul unor plase, arată două studii publicate în jurnalul medical Lancet, potrivit BBC News.
Dacă unii pacienți primesc medicamente pentru eliminarea cheagurilor de sânge, alții ajung prea târziu pentru ca această metodă să fie eficientă. Așadar, cercetătorii au dezvoltat alte modalități de redeschidere a arterelor blocate – de exemplu, se introduce un tub prin care trece un fir; acesta pătrunde prin cheagul de sânge, formând un nod de cealaltă parte și trăgând astfel afară cheagul. Această procedură nu se utilizează, însă, foarte frecvent.
În prezent, cercetătorii studiază o metodă de intervenţie care implică folosirea unei mici cuşti împletite în locul buclei formate de fir. Aceasta presează cheagul înspre pereţii arterei şi îl prinde în plasă, ceea ce le permite medicilor să îl extragă ulterior. „Suntem deosebit de entuziasmați în legătură cu potențialul noului tratament”, a spus dr. Clare Walton din partea Stoke Association.
Studiul publicat în jurnalul Lancet compară două dispozitive similare care utilizează plasa pentru izolarea cheagului cu metoda de extragere a cheagului bazată pe nod. Unul dintre studii, cu 113 de participanți, a arătat că la 58% dintre pacienți funcția cerebrală se desfășura deja normal după trei luni, comparativ cu 33% dintre pacienții tratați prin metoda nodului; de asemenea, rata decesului era mai mică. Celălalt studiu, la care au participat 178 de pacienţi, a demonstrat că şansele de a duce o viaţă normală, independentă erau aproape duble după efectuarea procedurii de extragere a cheagului. Unul dintre cercetători, prof. Jeffrey Saver din cadrul Universității California, Los Angeles, a declarat pentru BBC că astfel de proceduri vor deveni tot mai frecvente, având în vedere că dau rezultate mai bune în eliminarea cheagurilor decât medicamentele.
“Medicamentele redeschid doar o porțiune de aproximativ 40% din vasele de sânge blocate. Aceste dispozitive deschid 70-80% din arterele mari blocate. În plus, ele pot fi folosite și la pacienții cărora nu le pot fi administrate medicamente, cum ar fi cei care iau medicație anticoagulantă, cei care au trecut recent prin operații sau cei care au ajuns la medic după 4 – 8 ore de la instalarea atacului cerebral”, a spus acesta.
Cele două studii reprezintă pași importanți în tratarea cu succes a atacului ischemic acut și deschid drumul pentru noi opțiuni de tratament, au concluzionat cercetătorii.