Reţeaua de farmacii Centrofarm a iniţiat o campanie socială în cadrul căreia acordă reduceri de 10% pentru pensionari la partea necompensată din reţetă. Potrivit directorului general al companiei, Dorin Catană, circa 60% dintre clienţii reţelei sunt pensionari. Campania, care se numeşte “Şi eu voi fi pensionar”, se va desfăşura în perioada mai-iunie 2011. Imaginea campaniei este actorul Florin Piersic, care a reflectat într-un discurs rostit cu verva şi energia care i-au devenit caracteristice atât importanţa unor asemenea proiecte, cât şi momente importante care i-au marcat cariera, de la rolul său de referinţă din “Oameni şi Şoareci”, care a avut în 11 ani 1470 de reprezentaţii, la rolul Mărgelatu, la momente emoţionante legate de dispariţia lui Amza Pellea şi la împrejurările în care a devenit pensionar.
Florin Piersic a menţionat că a primit textul unei piese noi de Eric Assous, autorul piesei “Străini în noapte”, unde joacă alături de Medeea Marinescu, şi “probabil” va începe repetiţiile cu maestrul Radu Beligan.
El a precizat că a fost ajutat în carieră de faptul că a fost “îmbrăţişat” de oamenii cu care a venit în contact, şi, în contrapondere, a încercat permanent să inoveze în toate rolurile sale. În concluzie, a menţionat că un actor se naşte cu talent, pe care nu îl poate învăţa la nici o şcoală.
Centrofarm este unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din România, deţinând o reţea de peste 60 de unităţi în Bucureşti şi în ţară. (D.B.)