Reuniune informală a miniștrilor sănătății din UE

0

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, participă la Reuniunea informală a miniştrilor sănătăţii din UE (Consiliul EPSCO informal) care se desfăşoară în aceste zile la Milano, Italia.

În cadrul întâlnirilor se vor discuta subiecte legate de stilurile de viaţă şi prevenirea cancerului; inovarea medicală în beneficiul pacienţilor, dar şi ca stimul pentru sustenabilitate economică; terapia durerii şi îngrijirile paleative

“Apreciem în mod deosebit temele incluse pe agenda Consiliului informal al ministrilor sănătăţii. Acestea reflectă o continuare a  dezbaterilor strategice care au avut loc la Consiliul informal din aprilie, de la Atena, în contextul sustenabilităţii financiare a sistemelor de sănătate (inovarea medicală), dar, în acelaşi timp, punctând teme de reflecţie pentru provocările curente ale sistemelor de sănătate (îngrijirile paliative şi prevenţia cancerului)”, a spus ministrul Bănicioiu cu ocazia participării la Reuniune.

Acord pentru achiziția de vaccinuri

De asemenea, ministrul Sănătăţii a participat la ceremonia de semnare a Acordului pentru achiziţia comună a UE de contra-masuri medicale (JPA) – vaccinuri pandemice şi alte produse farmaceutice în legătură cu ameninţările tranfrontaliere grave de sănătate. Acest document creează cadrul legal pentru viitoare achiziţii de vaccin pandemic şi produse farmaceutice la nivel European.

După reuniune, ministrul Sănătaţii va vizita Policlinica San Donato, în cadrul programului de cooperare între Ministerul Sănătăţii din România şi IRCCS Policlinica San Donato şi Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo privind dezvoltarea domeniului chirurgie cardiace pediatrice în România.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.