Romastru a lansat primul medicament din portofoliul diviziei de cardiologie

0

Compania farmaceutică Romastru Trading a lansat pe piaţa românească medicamentul Wenzell, primul produs din portofoliul nou-createi divizii de cardiologie, “Romastru Cardio – All around your heart”, se arată într-un comunicat de presă.

“Am ales să lansăm Wenzell ca prim produs al diviziei noastre de cardiologie datorită eficienţei sale în terapia unora dintre cele mai întâlnite afecţiuni din România, problemele cardiace şi hipertensiunea arterială, care se numără printre cele mai importante cauze ale mortalităţii în ţara noastră”, declară Dr. Ana-Maria Budui, Product Manager în cadrul Romastru Trading.

Produsul conţine valsartan şi este indicat în tratamentul diferitelor disfuncţii de natură cardiacă, precum şi în terapia post infarct. Wenzell se administrează în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale, în cazul pacienţilor stabili din punct de vedere clinic, care au suferit recent (între o zi şi zece zile) un infarct miocardic şi prezintă insuficienţă cardiacă simptomatică sau disfuncţie sistolică ventriculară stângă asimptomatică, precum și în cazul insuficienţei cardiace, atunci când nu pot fi utilizaţi inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ECA).

”Peste 100.000 de pacienţi au fost incluşi de-a lungul anilor în studii cu valsartan, iar rezultatele obţinute ne dau convingerea că Wenzell îşi va câştiga rapid un loc important pe piaţa produselor destinate cardiologiei”, a adăugat Dr. Ana-Maria Budui.

Romastru Trading este o companie de servicii farmaceutice înfiinţată în 1994 în România. Din 2009, Romastru a intrat pe piaţa de generice prin lansarea primelor branduri proprii în arii medicale precum oncologie, psihiatrie, neurologie. De asemenea, compania asigură şi oferă servicii de marketing, cercetare, depozitare şi distribuţie a produselor Grifols, Pfizer, Bayer, Klosterfrau, Abbott Laboratories şi Rottapharm. Romastru Trading a înregistrat o cifră de afaceri de peste 59 de milioane de euro în 2010 şi în prezent are 230 de angajaţi.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.