Săptămâna internațională a bebelușilor purtați

0

Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați este marcată în întreaga lume în perioada 7-13 octombrie.  Școala Mamei Junior organizează anul acesta la Timișoara împreună cu Trageschule Dresden un curs în urma căruia se vor forma șapte consilieri în purtarea copilului; cursanții sunt din Timișoara, București, Tg. Mureș, Brașov și Iași.

Locul bebelușului e în brațele mamei până la vârsta la care se desprinde singur, devenind independent, se afirmă în comunicatul de presă care citează concluziile la care a ajuns prin studiile sale dr. Evelin Kirklionis, Baby Wearing Institute, Germania.

Printre beneficiile purtării copilului se află profilaxia displaziilor de sold, prin purtatul în dispozitive ce permit poziția anatomică în M a picioarelor bebelușului, achiziții motorii mai rapide decât media – precum susținerea capului, a trunchiului, mișcarea gâtului, crizele de colici sunt reduse, spre inexistente – dovadă societățile traditional purtătoare unde nu întalnești noțiunea de colici.      Stimularea psiho-cognitivă este un alt atu – copiii purtați sunt mai curioși, mai prezenți și interesați de ce se întâmplă în jurul lor de la vârste fragede, au abilități de socializare mai bune – purtat fiind, copilului i se dă șansa să exploreze, să învețe, să se integreze prin imitarea comportamentului celui care îl poartă.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.