Ministerul Sănătății organizează evenimentele Săptămânii Sănătății Digitale, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în perioada 11-12 iunie, cu sprijinul Comisiei Europene și al Biroului Regional al OMS-Europa.
La dezbaterile care au loc la Palatul Parlamentului participă peste 200 de experți în sănătate digitală și oficiali din Statele Membre ale UE. Lucrările au debutat pe 11 iunie cu discuțiile experților din Rețeaua de e-health a Statelor Membre care vor aborda teme de interes precum modul de implementare a rețelelor și dosarelor electronice ale pacientului, cele mai bune practici pentru protecția datelor pacienților, accesul pacienților la servicii de telemedicină.
Pe 12 iunie, Președinția română organizează reuniunea la nivel înalt cu privire la sănătatea digitală. La întâlnire au confirmat prezența oficiali din Statele Membre ale Uniunii Europene.
“Sănătatea digitală reprezintă viitorul pentru accesul pacienților la îngrijiri medficale de calitate, la terapii țintite și tratamente inovative. Președinția română a pus în dezbatere aspecte-cheie privind agenda digitală în materie de sănătate a statelor membre, cum ar fi interoperabilitatea și investițiile, implementarea sănătății digitale la nivel național și la nivelul UE, precum și provocările legate de utilizarea datelor medicale”, a explicat ministrul Sorina Pintea.
În cadrul evenimentului se desfășoară mai multe sesiuni de dezbateri care au scopul de a evidenția potențialul datelor digitizate în materie de sănătate în beneficiul pacienților, permițând dezvoltarea unor tratamente personalizate, un diagnostic îmbunătățit, o monitorizare mai coerentă, o mai mare responsabilizare a cetățenilor și îmbunătățirea vieții lor. În cadrul sesiunilor, reprezentanții statelor membre vor avea o imagine de ansamblu a progreselor înregistrate până în prezent în domeniul sănătății digitale în UE, cum ar fi începutul schimbului transfrontalier de date electronice privind pacienții la începutul acestui an, prin eHDSI; planuri de dezvoltare în acest sens prin intermediul Recomandării recent adoptate privind un format european electronic de schimb de date medicale; modul în care rețelele europene de referință utilizează mediul digital pentru a aborda bolile rare în UE, se arată într-un comunicat de presă al MS.
Discuțiile își propun sensibilizarea cu privire la necesitatea unor investiții susținute și direcționate în e-sănătate de către statele membre, atât în ceea ce privește sănătatea (pentru elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii cuprinzătoare în domeniul e-sănătății), cât și în ceea ce privește telecomunicațiile (pentru a se asigura că unele aspecte, cum ar fi conectivitatea puternică și banda largă, sunt disponibile pentru a sprijini punerea în aplicare a acestor strategii).
Ultima zi va fi dedicată necesității dezvoltării de parteneriate și creări de sinergii între actorii cu responsabilități în domeniul sănătății digitale (administrație, ONG, mediul privat, universități, industrie) pentru accelerarea implementării soluțiilor digitale și regândirii sistemelor de sănătate cu sprijinul noilor tehnologii digitale, conferință organizată cu sprijinul Institutului Aspen România.