În comunitățile în care compania farmaceutică GSK a implementat proiectul “Fiecare Copil Contează”, lansat în 2010 împreună cu Salvați Copiii România, nu s-a mai înregistrat nici un caz de mortalitate infantilă, potrivit unui comunicat de presă care anunță Campania de strângere de fonduri “În compania oamenilor buni”. Aceasta are patru ambasadori: fotografii Andrei Pungovschiși Bogdan Baraghin, bloggerul Cristian China Birta (Chinezu.ro) și jurnalistul Andrei Crăciun care au mersîn comunități din Suceava (localitățile Gulea, Pătrăuți și Ciprian Porumbescu) și Botoșani (localitățile Gorbănești și Hilișeu-Horia), pentru a documenta poveștile unor familii sărace incluse în parteneriatul GSK – SalvațiCopiiiRomânia.
Proiectul “FiecareCopilContează” își propane să reducă mortalitatea infantilă în judeţele cele mai sărace ale Româniaie, în contextual în care ţara noastră ocupă primul loc în Uniunea Europeană la decese infantile, cu o rată dublă față de cea din UE.
“GSK România și-a asumat să joace un rol important în lupta împotriva mortalității infantile din România, acționând, alături de partenerii noștri din societatea civilă, în zonele educației în sănătate, îngrijirii prenatale și imunizării, în condițiile în care o treime din aceste decese au ca sursă cause prevenibile. Proiectele pe care le desfășurăm sunt realizate,de multe ori, prin implicarea directă a angajaților noștri din România. Campania pe care o anunțăm astazi, “În compania oamenilor buni”, este un exemplu de cum implicăm angajații într-o campanie de conștientizare și de strângere de fonduri și asta pentru că lipsa resurselor financiare reprezintă una dintre problemele principale cu care se confruntă comunitățile defavorizate. De aceea, sunt convinsă că orice gest cât de mic făcut de aceștia, și dublat financiar de sprijinul companiei, va face o mare diferență la finalul campaniei pentru copiii și mamele care au nevoie de ajutor”, a declarat Barbara Cygler, directorul general al GSK România.
Din 2010, GSK România și Salvați Copiii România au inclus în proiectul “Fiecare Copil Contează” județele Dâmbovița, Caraș-Severin,Vranceași Brașov. Începând cu al doilea an, în proiect au mai fost incluse alte cinci județe din zona Moldovei – Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava și Neamț, cu un număr de 15 localități defavorizate, cu rate ale mortalității infantile peste media națională. Numai în 2013, beneficiarii direcți ai proiectului au fost peste 4.000 de mame, femei însărcinate și copii, 20 de cadre medicale, medici și asistente pregătite pentru a oferi support în comunități. De asemenea, voluntarii au oferit ore de educație sanitară în școli, informând aproape 3.000 de adolescenți și 500 de părinți. Rezultatele programului sunt spectaculoase: în comunitățile în care a fost implementat proiectul “Fiecare Copil Contează” nu s-a mai înregistrat nici un caz de mortalitate infantilă. De asemenea, cu peste 10% mai multe femei însărcinate și mai mult de un sfert dintre copii au mers la doctor pentru controale de specialitate.