Studiu Ministerul Sănătății, OMS: Copiii români au o greutate normală

0

Majoritatea copiilor români au o greutate normală, 5% sunt subnutriți și aproximativ un sfert sunt supraponderali sau obezi, arată un studiu realizat de către Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică în cadrul proiectului coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI).

“Obezitatea copiilor este o problemă importantă de sănătate, iar prevalenţa ei este în creştere în întreaga lume, cu o tendinţă alarmantă pentru Europa. Consecinţele  supraponderalităţii în timpul copilăriei constau în boli cardiovasculare şi diabet de tip II, probleme ortopedice şi tulburări mintale, rezultate slabe la şcoală şi de o scădere a stimei faţă de sine. Prevalenţa obezităţii s-a triplat în 2010 faţă de anul 1980, potrivit OMS. Din această cauză, România și-a exprimat disponibilitatea de a participa la proiectul OMS”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Prevalența obezității, de aproape două ori mai mare la băieți decât la fete

Studiul a arătat că prevalenţa supraponderalităţii (26,7% la copiii din România) este uşor mai crescută la fete decât la băieţi şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural. De asemenea, prevalenţa obezităţii (11,6%) este aproape de două ori mai mare la băieţii de 8 ani din România faţă de fetele cu aceeași vârstă. Conform raportului primei runde a studiului COSI, prevalenţa excesului de greutate în Europa (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de 8 ani a variat între 22,1% (Belgia) si 49% (Italia) la băieti, iar la fete între 22,7% (Belgia) si 42,5% (Italia). Țara cu cea mai mică prevalență a obezitătii este Norvegia, cea mai mare înregistrându-se în Italia.

Prevalenţa subnutriţiei (inclusiv cea severă) în ţările participante la prima rundă este în general sub 2,5. Valori mai mari s-au înregistrat în Bulgaria si Cehia (3,2%).

 

Subnutriția, mai mare în mediul rural

În ceea ce priveşte distribuţia stării de nutriţie pe sexe în România, aproximativ 5% dintre fete şi același procent de băieţi au subnutriţie, iar subnutitie severă prezintă aprox 1%. Prevalenţa subnutriţiei severe este mai mare în mediul rural (6,1%) faţă de mediul urban (4,2%) şi mediul semi-urban (3,8%).

Cea mai mare parte dintre copiii incluşi în studiu sunt normoponderali indiferent de mediul lor de rezidenţă (mediul urban – 64,2%, semi-urban – 71,2%, rural – 72,2%). Procentul de fete normoponderale (71,1%) este cu 5,9% mai mare faţă de procentul de băieţi normoponderali (65,2%).

În funcţie de mediul de rezidenţă, prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la nivel national este de 31,6% în mediul urban şi 21,7% în mediul rural. Cea mai ridicată prevalenţă a obezităţii la copiii de 8 ani din România s-a înregistrat în mediul urban (13,15 %), urmată de mediul rural (10,18 %) şi semi-urban (9,85 %).

În România, studiul a cuprins copii în vârstă de opt ani, măsurătorile fiind realizate pe un eşantion reprezentativ de 207 şcoli, din mediul urban şi rural, alese prin randomizare simplă, folosind ca bază de eşantionare totalitatea şcolilor primare din ţară care au un număr de copii înscrişi de cel puţin 40 de elevi / şcoală (4589 de şcoli).

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.