SUA cheltuiește dublu cu sănătatea față de statele vest-europene, însă nu reușește să reducă rata deceselor evitabile

0

Franța, Germania și Marea Britanie au devansat Statele Unite în ceea ce privește rata deceselor evitabile și a ritmului de îmbunătățire a acestui indicator care ar putea fi diminuat prin intermediul îngrijirilor de sănătate eficiente și a demersurilor preventive, arată unui studiu comandat de Commonwealth Fund și publicat în Health Affairs. Indicele se referă la decesele înaintea vârstei de 75 de ani care nu s-ar fi produs dacă pacienții ar fi avut acces din timp la îngrijirile medicale de care aveau nevoie. Cercetarea a avut în vedere și rata de deces pentru persoanele sub 65 de ani, precum și decesele între vârstele de 65 și 74 de ani din cauza cancerului, diabetului, infecțiilor și bolilor cardiace.

Îmbunătățirea indicatorului stării de sănătate a populației a fost mai lentă în SUA pentru ambele grupe de vârstă, însă mai ales pentru bărbații și femeile cu vârste sub 65 de ani, fiind mai probabil ca aceștia să nu aibă asigurare medicală decât cei de peste 65 de ani care sunt eligibili pentru Medicare (program de îngrijire a sănătății dedicat vârstnicilor). Prin comparație, Franța, Germania și Marea Britanie oferă acoperire universală a sistemului medical, indiferent de vârstă. “Rezultatele studiului nostru susțin necesitatea unor reforme care să faciliteze accesul americanilor la îngrijiri eficiente, din timp”, a spus Ellen Nolte, director pentru Sănătate al RAND Europa, principalul autor al cercetării.

Între 1999 și 2006/2007, rata deceselor care ar fi putut fi evitate a scăzut cu 18,5% pentru bărbați la nivelul Statelor Unite, în timp ce în Marea Britanie, aceasta s-a redus cu aproape 37%. În cazul femeilor, rata a scăzut cu 17,5% în Statele Unite și cu aproape 32% în Marea Britanie.

“În ciuda cheltuielilor anuale de sănătate de două ori mai mari pe cap de locuitor față de Franța, Germania sau Marea Britanie (8.400 dolari), Statele Unite nu progresează mai repede în reducerea deceselor evitabile. Vestea bună este că „The Affordable Care Act” (program având drept scop scăderea numărului americanilor fără asigurare și reducerea costurilor cu sănătatea) a început să elimine discrepanțele în ceea ce privește accesul la servicii medicale. Când va fi complet implementat, va acoperi aproape toți cetățenii americani, oferind posibilitatea de îmbunătățire a indicatorilor”, afirmă Karen Davis, președintele Commonwealth Fund.

Până în 2007, rata deceselor evitabile pentru bărbații americani sub 65 de ani era de 69 la suta de mii, considerabil mai ridicată decât în Marea Britanie (53), Germania (50) sau Franța (37). Rata deceselor pentru bărbații din acest grup de vârstă a scăzut mai rapid din 1999 în toate cele trei țări față de Statele Unite. La nivelul femeilor sub 65 de ani, rata deceselor evitabile s-a diminuat de la 64 la 56 la suta de mii în SUA, de la 61 la 46 la suta de mii în Marea Britanie, de la 49 la 40 la suta de mii în Germania și de la 42 la 34 la suta de mii în Franța. Atât pentru femeile, cât și pentru bărbații sub 65 de ani, rata deceselor evitabile din Statele Unite s-a ridicat peste nivelul din celelalte trei țări.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.